20.6 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSport„Şcolarii“, vizitaţi de studenţii de la FEFS

„Şcolarii“, vizitaţi de studenţii de la FEFS

Grupa de juniori născuţi în 2008 a Academiei de Fotbal „Gică Popescu“ a avut parte de o experienţă inedită la antrenamentul de luni, desfăşurat la baza sportivă „Popeci“. Un grup de studenţi de anul doi, cu specializarea fotbal la Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport din Craiova, a participat activ la şedinţa de pregătire a echipei lui Ionuţ Cimpoeru, asistat de managerul clubului juvenil, Paul Răducan, şi de profesorul conferențiar universitar doctor în cadrul FEFS, Dumitru Barbu. Aceasta a fost prima acţiune din 2019 de acest fel şi va fi repetată toată săptămâna, însă în trecut, în urma parteneriatului semnat în 2017 între cele două instituţii, au avut loc mai multe lecţii deschide cu juniorii de la „GP“.

„A fost prima acţiune din acest an, dar studenţii facultăţii noastre se vor prezenta la antrenamentele Academiei toată săptămâna. Au 28 de ore de practică în această perioadă şi cu siguranţă vor rămâne cu ceva din aceasta. În felul ăsta văd şi ei care este diferenţa între profesor şi antrenor, pentru că mulţi dintre ei vor dori să profeseze şi trebuie să aibă o imagine corectă. S-au implicat foarte bine în lecţie, au ascultat indicaţiile antrenorilor, au preluat şi ei conducerea şi au corectat lucrurile greşite observate pe parcursul şedinţei. Este un lucru normal ce am făcut noi acum, pentru că studenţii noştri trebuie să îmbine teoria cu practica şi toată lumea are de câştigat din acest parteneriat semnat în urmă cu doi ani“, a comentat pentru GdS Dumitru Barbu, care activează şi el ca antrenor în cadrul Academiei.

Bucuroşi de oaspeţi

La rândul lor, juniorii Academiei au fost încântaţi de vizita primită şi de atenţia de care au beneficiat din partea studenţilor de la FEFS Craiova.

„Copiii au fost foarte încântaţi de vizita studenţilor, le-a plăcut foarte mult. Au lucrat mult cu ei, au fost mai concentraţi ca de obiecei, pentru că au venit printre ei mereu, i-au mai corectat şi au fost superîncântaţi de musafiri. La final le-au transmis să mai vină, lucru care se va întâmpla toată săptămâna“, a comentat antrenorul grupei de 2008, Ionuţ Cimpoeru, pentru GdS.
„Nu suntem la prima acţiune de acest gen, ne-am mai întâlnit cu studenţii altor grupe şi anii trecuţi, dar de fiecare dată ne-a făcut plăcere. Au fost foarte implicaţi cei de acum şi sunt convins că mulţi dintre ei vor urma meseria asta după ce vor absolvi şi vor ajunge şi antrenori, nu numai profesori“, a declarat managerul Academiei „Gică Popescu“, Paul Răducan, pentru GdS.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS