Acasă Sport Fotbal / CSO Filiași a câștigat derbiul cu Craiova II (galerie foto)

Fotbal / CSO Filiași a câștigat derbiul cu Craiova II (galerie foto)

-

Derbiul Doljului din etapa a Ligii a III-a, seria 3, CSO Filiași – Universitatea II Craiova, s-a ridicat la nivelul așteptărilor, fiind foarte disputat. Câștig de cauză au avut filieșenii, care s-au impus pe stadionul „Chimia” cu 2-1. Cele două formații și-au împărțit reprizele, prima aparținându-le oaspeților, a doua gazdelor. La partidă a asistat și Devis Mangia.


Alb-albaștrii au deschis scorul în urma unui autogol. Alex Vulpe a centrat de pe dreapta pentru Burlacu, Robert Vulpe a respins din cădere, dar mingea l-a lovit pe Șchiopu și a intrat în poartă (’33, 0-1).


De menționat că „satelitul” a avut și o bară în prima repriză, Burlacu a plasat mingea cu interiorul la colțul lung, de la 14 metri, dar balonul a lovit transversala (’32).

Filieșenii au scuturat și ei plasa lui Dică, Tereche reluând imparabil de la patru metri, după o centrare a lui Unguru, dar golul a fost anulat pe motiv de offsaid (’48).


Gazdele au izbutit egalarea în urma unui penalti dictat după un henț comis de Robert Bogdan, lovitura de la 11 metri fiind transformată în gol fără emoții de Claudiu Ghighilicea (’68, 1-1).


CSO Filiași a preluat conducerea tot după un penalti, obținut de Cocină, Daniel Unguru marcând cu sânge rece de la punctul cu var (’78, 2-1).

CSO Filiași: Bobonete – Șchiopu, R. Vulpe, A. Lupu, Tereche – Gheorghișor, D. Stancu, Unguru, Crușoveanu (’71, Cocină) – C. Dinu (’57, Negrescu), Ghighilicea (’85, Borhot). Antrenor: Cosmin Fruntelată.

U Craiova II: Dică – Sârbu, Popa, R. Bogdan, Juncu – Țoiu (’46, Al. Dinu), Țegle (’76, Rossi) – Al. Vulpe, V. Constantin, Trancă (’80, Zete) – Burlacu. Antrenor: Dragoș Bon.

Cartonașe galbene: R. Vulpe ’25, C. Dinu ’79 / Țoiu ’33, Țegle ’40.

Au arbitrat: Octavian Ciucanu – Pavel Cojocaru, Claudiu Șchiopet.

Observatori: Luis Moisescu, Viorel Nicolescu.

Pentru galerie foto, click aici.

ȘTIRI VIDEO GdS