7.3 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportFotbal / Toată lumea știe, Cupa e în Bănie

Fotbal / Toată lumea știe, Cupa e în Bănie

Universitatea Craiova și-a respectat blazonul și a reușit să câștige Cupa României, ediția 2017/2018. Alb-albaștrii s-au impus duminică seară, pe Arena Națională, cu scorul de 2-0, în fața formației AFC Hermannstadt, în finala competiției, bifând astfel cel de-al șaptelea trofeu al Cupei României din istoria clubului.
Alb-albaștrii au deschis scorul prin Gustavo, care a șutat din afara careului mare, ușor lateral stânga, lângă bara din dreapta, imparabil (’29, 0-1).
Știința a rezolvat problema victoriei în minutul 59, când Alex Băluță a scăpat pe stânga, a intrat în careu și i-a pasat lui Alex Mitriță, care a pus latul de la trei metri (’59, 0-2).

AFC Hermannstadt: Cătălin Cabuz – Alexandru Coman, Radu Crișan, Ionuț Stoica, Daniel Tătar – Răzvan Dîlbea (’64, Alexandru Curtean), Robert Boboc – Andrei Hergheligiu (’69, Cosmin Neagu), Bogdan Rusu, Petrișor Petrescu – Ștefan Blănaru (’77, Lucian Dumitru). Antrenor: Alexandru Pelici.

„U” Craiova: Miodrag Mitrovic – Răzvan Popa, Renato Kelic, Tiago Ferreira – Ivan Martic, Alex Mateiu, Hristo Zlatinski, Nicușor Bancu – Gustavo (’74, Dominik Glavina), Alex Băluță (’89, Dimitrov), Alex Mitriță (’84, Andrei Burlacu). Antrenor: Devis Mangia.

Cartonașe galbene: Dîlbea ’25, Crișan ’71, Coman ’73 / Popa ‘2, Zlatinski ’42, Mitriță ’56, Băluță ’73.

Au arbitrat: Marcel Bîrsan – Adrian Ghinguleac, Ciprian Danșa; Cătălin Popa.

Observatori: Octavian Goga, George Ionescu.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS