11.7 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportFotbal / Alb-albaștrii s-au împiedicat singuri la malul Mării Negre

Fotbal / Alb-albaștrii s-au împiedicat singuri la malul Mării Negre

Deși are șansa câștigării campionatului, Universitatea Craiova pare că nu știe să-și gestioneze avantajele și calitățile în momentele cheie. Unul dintre acestea s-a consumat vineri seară, la Ovidiu – Constanța, când trupa lui Devis Mangia a remizat, scor 0-0, cu FC Viitorul, la capătul unui joc în care a avut o evoluție oscilantă. Alb-albaștrii au știut să gestioneze minutele de criză, în care s-a văzut „înghesuită“, un mare merit pentru faptul că nu s-a primit gol având și Mitrovic, dar nu și pe cele ofensive. Oltenii au irosit inclusiv un penalti în minutul 59, când Hristo Zlatinski a executat o lovituă de la unsprezece metri, însă mingea a lovit butul din stânga. Băluță și colegii săi au deranjat și prin faptul că nu au știut să gestioneze finalul de meci, în care au evoluat în superioritate, după ce Vînă a văzut cartonașul roșu (’82)

FC Viitorul: Cojocaru – Lopes (’65, Ciobanu), Țîru, de Nooijer, Ganea – Cîcîldău, Mladen, Vînă – Chițu (’53, Mățan), Gavra (’55, Drăguș), I. Hagi. Antrenor: Gică Hagi.

„U“ Craiova: Mitrovic – Briceag, Kelic, Popov (’69, Gustavo) – Bancu, Mateiu (’55, Santos), Zlatinski, Martic – Mitriță, Băluță, Burlacu (’69, Burlacu). Antrenor: Devis Mangia.

Cartonașe galbene: Vînă ’56, ’82, Mladen ’58 / Burlacu ’15, Mitriță ’35, Băluță ’72, Martic ’90+3.

Cartonaș roșu: Vînă ’82.

Au arbitrat: Horațiu Fesnic – Valentin Avram, Radu Ghinguleac; Lucian Rusandu.

 

Statistica meciului: posesie: 52% – 48%, ocazii de gol: 6 – 2, șuturi pe poartă: 2 – 0, șuturi pe lângă poartă: 4 – 2, lovituri libere: 24 – 18, cornere: 9 – 4, ofsaiduri: 0 – 0, aruncări de la margine: 24 – 22, intervenții portar: 0 – 2.

În urma acestui rezultat, Universitatea Craiova ocupă în continuare locul trei, cu 30 de puncte, iar în etapa viitoare va primi vizita liderului CFR Cluj, jocul fiind programat sâmbătă, 31 martie, de la ora 20.45.

 

Hagi: Rezultatul ne menţine în cursa pentru locul trei

 

La final, antrenorul Viitorului, Gică Hagi, s-a împăcat cu remiza și speră ca echipa sa să-i ia locul Craiovei în clasament cât mai curând.

A fost un meci echilibrat. E incredibil că nu s-a marcat între noi şi Craiova, dar meciul a avut ritm şi o intensitate mare. Sunt echipe bune, agresive şi a fost un meci bun. Ştiam că întâlnim o echipă foarte rapidă, periculoasă pe contraatac, aşa că am stat sus, am pus presiune pe ei şi a ieşit un meci frumos zic eu. Acest rezultat ne menţine în cursa pentru locul trei, chiar dacă e departe. Trebuie să creştem de la meci la meci. Am schimbat stategia în iarnă, am decis să construim o echipă tânără. Avem curaj şi trebuie să promovăm tineri, a declarat Hagi, la Digi Sport.

 

Mangia: Nu am riscat nimic

 

La rândul său, tehnicianul Universității, Devis Mangia, a admis că evoluția elevilor săi nu a fost cea așteptată și în condițiile date punctul obținut la Ovidiu este bun.

Nu am făcut un meci bun din punct de vedere tehnic. E dificil dacă joci aşa să ai un rezultat bun. Aşa că egalul e bun. E important că Hagi a schimbat sistemul. Au avut agresivitate, iar noi nu am riscat. Dacă înţelegem ce am greşit, această pauză care vine poate fi benefică pentru noi, a concluzionat italianul.

 

Mitriță: A fost cel mai slab meci al nostru

 

O declarație interesantă a oferit-o Alexandru Mitriță, care a punctat că partida cu Viitorul a fost cea mai slabă de când se află în Bănie.

A fost cel mai slab meci al nostru de când joc eu la Craiova. Să vedem ce am greşit şi trebuie să mergem mai departe. Ei au avut o posesie mai bună, noi nu ştiu de ce nu am ţinut de minge. Asta e, mergem mai departe şi ne gândim la următorul meci“, a spus Mitriță.

 

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS