19.8 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportFotbal / „Faraonul” i-a pus la punct pe „școlari”. Alin Buleică a jucat pentru CSO Filiași

Fotbal / „Faraonul” i-a pus la punct pe „școlari”. Alin Buleică a jucat pentru CSO Filiași

Divizionara C CSO Filiași s-a impus cu scorul de 2-1 în partida amicală disputată vineri, pe stadionul „Aripile”, în compania echipei de juniori sub 19 ani a Academiei „Gică Popescu”. Golurile învingătorilor au fost marcate de Fabian Crușoveanu. La prima reușită, „Faraonul” a reluat de la zece metri lateral stânga, cu interiorul, peste portarul ieșit în întâmpinare, mingea ducându-se sub bară, la colțul lung (5), iar la cel de-al doilea gol l-a păcălit pe Udrea cu un șut deviat (35). În replică, „școlarii” au marcat prin Victor Cazan, care a reluat de la trei metri o pasă venită de pe dreapta, de la Militaru (25). „GP” și-a trecut în cont și o bară în partea secundă, prin Lucian Ion (65), în timp ce filieșenii s-au întrecut în ratări.
De menționat că la formația CSO Filiași a evoluat în repriza a doua și Alin Buleică (foto 2), fost jucător al FC Universitatea Craiova, Pandurii Târgu Jiu, CS Turnu Severin, Petrolul Ploiești, Concordia Chiajna și UTA Arad. „Am găsit înțelegere la cei de la Filiași să pot să mă antrenez și eu cu băieții. De jucat nu pot să o fac la nici o echipă până la vară, pentru că am evoluat deja la două formații în actualul an competițional. De la vară voi vedea ce va fi”, a explicat Alin Buleică, pentru GdS.


CSO Filiași: Nedeianu – Calu, Preda, Lupu, Crușoveanu – Borneci, Tudor – Chivu, Geanimu, A. Stancu – Dinu. Au mai intrat: Nica – Tereche, D. Stancu, Căle, Borhot, L. Roman, Buleică, Stăiculescu, Toshi. Antrenor: Silviu Lung.
„GP” U19: Udrea – Nițu, Pătra, Păduraru, L. Ion – Baciu – Butoi, Toboș, Zanfir, Militaru – Cazan. Au mai intrat: Mânăileanu – Tudora, Al. Badea, Isuf, Rezeanu, Pîrvuleasa, Ghiță, Mehedințeanu. Antrenor: Gică Barbu.

 

Banderola de căpitan a ajuns la Calu

 

Căpitan în premieră la CSO Filiași, fundașul Cosmin Calu (foto 3, la minge) a afirmat că meciul cu juniorii mari de la „Gică Popescu” a fost solicitant și util.


„A fost un antrenament bun, ne-am văzut de joc, am exersat traseele stabilite și a fost bine. Băieții de la Academie au arătat o agresivitate pozitivă, dorință de afirmare și au avut o replică bună. E bine că am câștigat, dar, din păcate, am ratat foarte multe ocazii, unele cu poarta goală. Nu mă așteptam să fiu eu căpitanul echipei începând cu acest meci, dar asta mă motivează să fiu cât mai bun și să-mi ajut echipa să urcăm în clasament. Ne simțim foarte bine cu Silviu Lung antrenor, ne este apropiat și este un pedagog foarte bun. O să facem un retur foarte bun și trebuie să urcăm în clasament, pentru că locul ocupat după prima parte este unul mincinos”, a declarat fundașul Cosmin Calu, care a devenit de curând și tătic, soția sa dăruindu-i un băiețel.
Până acum, banderola de căpitan de la CSO Filiași a fost purtată de Fabian Crușoveanu și Aurel Lupu.
Acesta a fost al doilea amical susținut de CSO Filiași în această iarnă, pe primul pierzându-l la limită, scor 0-1, la Motru, cu Pandurii Târgu Jiu. În partida următoare, gruparea doljeană va juca împotriva celor de la CS Mioveni II (locul 13 în C3), meciul fiind programat miercuri, 14 februarie.

 

Gică Barbu: Sperăm să arătăm foarte bine în curând

 

De partea cealaltă a baricadei, antrenorul juniorilor U19 de la Academia „Gică Popescu”, Gică Barbu (centru, foto 4), s-a arătat mulțumit de evoluția elevilor săi, chiar dacă rezultatul nu le-a fost favorabil.


„Am avut un joc bun și țin să le mulțumesc celor de la Filiași că au vrut să jucăm cu ei. Am ratat destul de mult și în acest meci și e clar că mai avem mult de lucru. În acest amical avut și doi copii noi, care nu s-au integrat deocamdată în echipă, dar sperăm să arătăm foarte bine în curând. Lotul este cam definitivat și încercăm să etalăm ce avem mai bun din pepiniera noastră și să-i promovăm”, a declarat Gică Barbu, pentru GdS.
„GP” U19 a susținut până acum alte trei teste, toate câștigate după cum urmează: 7-2 cu LPS Slatina U19, 5-0 cu CSS Craiova U19 și 3-1 cu Universitatea Craiova U19. În meciul următor „școlarii” lui Gică Barbu vor juca împotriva liderului Ligii a IV-a Dolj, FCU Craiova 1948, meciul fiind programat marți, de la ora 15.00, pe stadionul „Aripile”.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS