7 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportCSM Craiova a pierdut-o pe Ştefania Priceputu, dar a adus nouă luptători

CSM Craiova a pierdut-o pe Ştefania Priceputu, dar a adus nouă luptători

După plecarea Ştefaniei Priceputu (stânga) la clubul Steaua Bucureşti, alţi elevi de-ai antrenorului Valentin Boboşca au făcut pasul spre CSM Craiova, având dublă legitimare cu LPS "Petrache Trişcu". Ana Maria Cristescu (dreapta) este una din sportivele care vor lupta şi pentru CSM în 2018
După plecarea Ştefaniei Priceputu (stânga) la clubul Steaua Bucureşti, alţi elevi de-ai antrenorului Valentin Boboşca au făcut pasul spre CSM Craiova, având dublă legitimare cu LPS „Petrache Trişcu”. Ana Maria Cristescu (dreapta) este una din sportivele care vor lupta şi pentru CSM în 2018

Secția de lupte de la CSM Craiova a avut rezultate notabile în 2017. Performeră a fost Ștefania Priceputu, care a obținut titlul de campioană europeană, bronz la mondialele de juniori și multiple medalii de aur la competiții naționale. Aceste rezultate i-au adus distincția de sportiva anului atât în clasamentul întocmit de DJST Dolj, cât și în cel al ISJ Dolj.
Pentru că acum este majoră și a dorit să câștige mai mulți bani, luptătoarea care a reprezentat până la sfârșitul anului 2017 Liceul cu Program Sportiv „Petrache Trișcu“ din Craiova, având dublă legitimare cu CSM, a decis să se transfere la clubul Steaua București.
Nu doar ea a ales drumul spre clubul bucureștean, ci și o altă luptătoare valoroasă de la CSM Craiova, Adina Irimia.
În aceste condiții, reprezentanții CSM, în speță directorul Mircea Călin și antrenorii secției, au adus alți luptători pentru a acoperi cumva golul lăsat de cele două și pentru a continua pe aceeași linie în ceea ce privește numărul de medalii.
Nouă luptători vor reprezenta, începând de anul acesta, clubul finanțat de Ministerul Tineretului și Sportului. Unii dintre ei vin cu dublă legitimare, alții vor aduce rezultate doar pentru acest club.

„Îi ajută mult pe copii dubla legitimare“

Cinci dintre luptători sunt de la Liceul cu Program Sportiv „Petrache Trișcu“, antrenați de Valentin Boboșca, cel care a descoperit-o și a dus-o spre performanță pe Ștefania Priceputu. Este vorba de Ana Maria Cristescu, Rebeca Bărăga, Codruț Lăzărică, Violeta Măicănescu și Cosmin Boboșca. „Cu toții sunt medaliați, iar această dublă legitimare LPS-CSM le va fi de mare ajutor, pentru că numai așa pot face performanță la cadeți și juniori, dacă au ajutor de la două cluburi. Vor primi și ei o indemnizație, echipament, vor fi mai stimulați. Acum nu am putut face un cantonament de iarnă“, a spus ieri, pentru GdS, antrenorul Valentin Boboșca.
În ceea ce o privește pe Ștefania Priceputu, Boboșca a spus că clubul Steaua încă nu a plătit grila de transfer pentru sportiva aflată acum în pregătire la lotul național, și că perioada de transfer expiră la sfâșitul lunii februarie.
Clubul condus de Mircea Călin a luat și de CSM Drobeta Turnu Severin luptătoare. Denisa Breazu, Larisa Nițu și Valentina Ungureanu au venit cu dublă legitimare, iar Mihaela Bărbulescu va fi doar a clubului din Bănie.

Au venit și atleți

Pe lângă transferurile de la secția de lupte, CSM a legitimat sportivi și la secția de atletism, mai exact patru sportivi. Ionuț Radu (3.000, 5.000 m) a venit prin transfer de la LPS „Petrache Trișcu“, Cristina Bălan (400, 800 m) va avea dublă legitimare CS Athletics Timișoara- CSM Craiova, Cristina Toma (lungime, triplusalt) va avea și ea „dublă“ Rapid București – CSM Craiova, iar Andreea Drăgan (săritura cu prăjina) a fost transferată de la Atletic Club Iacris București.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS