17.5 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportPatru boxeri români, depistaţi pozitiv, retraşi de la o competiţie din Bulgaria

Patru boxeri români, depistaţi pozitiv, retraşi de la o competiţie din Bulgaria

Patru juniori români, Marian Dumitru (categoria 48kg, clubul Horezu), David Andreaș (52kg, Tg Jiu), Ionuț Lupu (54kg, Iași), Ionuț Pălănceanu (63kg, Dinamo), au fost retrași din cadrul Campionatului European de Box de la Albena (Bulgaria) după ce au fost prinși dopați după un test efectuat luna aceasta, la Brăila.
Federația Română de Box a anunțat marți într-un comunicat că a decis să retragă patru pugiliști de la Campionatele Europene de box pentru juniori de la Albena (Bulgaria), după ce a primit o informare de la ANAD că aceștia au fost controlați pozitiv în data de 12 septembrie la substanța Furosemid.
Cei patru pugiliști, alături de trei antrenori ai lotului național de juniori – Valentin Vrânceanu, Valentin Anghel şi George Anghel – au fost suspendați provizoriu până la finalizarea anchetei declanșată marți dimineață, la câteva ore după primirea anunțului oficial de la Agenția Națională Anti-Doping.
În comunicat, se precizează că Furosemidul este o substanță interzisă aflată în secțiunea diuretice și agenți mascatori, fiind folosită pentru a pierde rapid în greutate și a intra în categorie.
Potrivit sursei citate, David Andreaş, Ionuţ Lupu, Marian Dumitru şi Tiberiu Pălănceanu au fost depistaţi pozitiv cu furosemidă. Cel mai probabil ei au folosit această substanţă pentru a scădea în greutate şi pentru a se încadra astfel în limitele categoriei.
Cei patru sportivi, precum şi antrenorii lor, riscă o suspendare de pînă la doi ani.
Campionatele Europene de juniori de la Albena se defăşoară între 17 şi 26 septembrie.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS