7 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportAlb-albaştrii au bătut pasul pe loc (galerie foto)

Alb-albaştrii au bătut pasul pe loc (galerie foto)

Bogdan Vătăjelu nu este mulțumit de remiza cu CFR Cluj și speră că el și colegii săi  vor recupera punctele etapa viitoare, la Ploiești (Foto: Alexandru Vîrtosu)
Bogdan Vătăjelu nu este mulțumit de remiza cu CFR Cluj și speră că el și colegii săi
vor recupera punctele etapa viitoare, la Ploiești (Foto: Alexandru Vîrtosu)

CS Universitatea Craiova nu a reuşit să-şi facă suporterii fericiţi nici sâmbătă, în etapa a 6-a a play-out-ului Ligii I. Alb-albaştrii au remizat, scor 1-1, în partida disputată, pe stadionul „Extensiv“, în compania echipei CFR Cluj, la capătul unei evoluţii oscilante.
Craiovenii au deschis scorul prin Zlatinski, care l-a păcălit pe Marc cu un şut direct pe poartă de pe partea stângă, goalkeeper-ul ardelenilor ieşind eronat pe centrare (‘9, 1-0).

_DSC0034

Oaspeţii au presat în partea secundă şi, imediat după eliminarea căpitanului Nicuşor Bancu (’80), au reuşit să egaleze prin Alexandru Păun, un jucător originar din Drăgăşani (’82, 1-1).

CSU Craiova: Straton – Achim, Acka, Popov, Vătăjelu – Zlatinski, Madson, Bancu – Ivan (’79, Hergheligiu), Măzărache (’60, Băluţă), Nuno Rocha (’83, Kay). Antrenori: Daniel Mogoșanu, Victor Naicu.
CFR Cluj: Marc – Tinc, Larie, Goian, Camora – Petrucci (’68, Santamaria), Juan Carlos, Gomelt – Vitor Bruno (’46, Nouvier), Jakolis (’46, Păun), Bud. Antrenor: Toni Conceicao.
Cartonaşe galbene: Bancu ’66, ’80 / Goian ’66, Tânc ’89. Cartonaş roşu: Bancu ’80.
Au arbitrat: George Rădulescu – Paul Păunescu, Vlad Bârleanu; Dan Botescu.

„Nu ne-am îndepărtat de Liga Europa“

Mijlocaşul Nicuşor Bancu, căpitanul echipei CS Universitatea în absenţa lui Valentin Iliev, a fost afectat de cartonaşul roşu luat, considerându-se într-o oarecare măsură vinovat pentru golul încasat de Straton, pe care l-a felicitat pentru intervenţiile din acest duel.

_DSC0049
„Regretul e foarte mare că n-am câştigat. Poate că din cauza mea s-a luat şi golul. Dacă nu luam cartonaşul roşu poate altul era rezultatul. Ne-am retras foarte jos şi am pierdut două puncte foarte importante în acest joc. Zlatinski a avut o execuţie foarte frumoasă la gol şi îl felicit. Şi eu am rămas surprins de acea execuţie. Trebuie să-l remarcăm şi pe Straton, a scos câteva mingi grele, dar, din păcate, tot am primit gol. Trebuie să ţinem capul sus şi să mergem la Ploieşti ca să câştigăm“, a spus căpitanul de conjunctură al Craiovei.
Bancu nu crede că sunt compromise şansele de a prinde locul şapte după ultimele rezultate, considerând că mai sunt destule etape de disputat, iar echipa are potenţialul necesar pentru a contabiliza punctele necesare: „Nu ne-am îndepărtat de Liga Europa, avem 26 de puncte şi suntem în grafic pentru locul şapte. Trebuie să luăm fiecare joc şi să încercăm să scoatem maximum posibil. Pentru Liga Europa sunt mai multe echipe înscrise, pentru că aţi văzut că, dacă o formaţie leagă două victorii, se apropie de noi. Se joacă, mai sunt destule etape“.

„Cred că retragerea a venit involuntar“

Dezamăgit de deznodământul meciului cu CFR Cluj a fost şi Bogdan Vătăjelu, fundaşul CS Universitatea Craiova explicând cu greu evoluţia din partea secundă.

_DSC0058
„Nu ştiu ce ne-a lipsit să câştigăm. Am făcut o primă repriză foarte bună, iar a doua mai slabă, chiar dacă am vorbit între noi să nu ne retragem şi să căutăm şi al doilea gol… Cred că retragerea a venit involuntar şi imediat după eliminarea lui Bancu am şi fost egalaţi. Mă bucur că a marcat Zlatinski şi mă bucuram şi mai mult dacă era un gol de trei puncte. Sper să marcheze şi cu Petrolul şi să câştigăm. Din prima zi de când a venit la noi, l-am întrebat dacă pot să-i zic Zlatan, dar sunt calităţi diferite între el şi Ibrahimovici“, a spus Vătăjelu.
„Nu sunt compromise şansele pentru Liga Europa. Mai avem destule meciuri şi se poate întâmpla orice. Nu suntem nici salvaţi de la retrogradare, nici nu avem locul şapte asigurat, aşa că se pot întâmpla foarte multe lucruri. Şi echipele care sunt acum în spate se pot bate pentru locul şapte, pentru că este o diferenţă foarte mică de puncte. Nici noi nu avem rezultate foarte bune, câştigăm, pierdem, facem egal, şi cred că asta ne-a afectat puţin. De la meciul cu Petrolul sper să aducem trei puncte şi după aceea să o ţinem numai în victorii“, a completat Bogdan Vătăjelu.

Păun, impresionat de Zlatinski

Mijlocaşul lui CFR Cluj, olteanul Alexandru Păun, a spus că nu consideră că reuşita sa, pe care i-o dedică mamei şi vecinilor prezenţi la meci, a compromis şansele Craiovei pentru Liga Europa şi s-a arătat impresionat de golul lui Hristo Zlatinski.

_DSC0066
„Mai sunt câteva meciuri până la final şi nu cred că am îndepărtat-o eu pe Craiova de Liga Europa. Şansele sunt la fel de mari în continuare. Da, am avut susţinători în tribune. Mama mea a fost alături de mine şi se pare că e un talisman norocos, pentru că de câte ori vine la meciuri înscriu. Golul îl dedic mamei şi vecinilor care au venit să mă susţină. Mi-a plăcut reuşita lui Zlatinski, dar cred că a fost un gol norocos. Chiar am vorbit cu el şi a recunoscut că a avut puţin noroc. Este un jucător bun şi îi urez să continue la fel“, a declarat Alexandru Păun.

Galerie foto (Alexandru Vîrtosu):

_DSC0011

_DSC0012

_DSC0016

_DSC0019

_DSC0021

_DSC0022

_DSC0024

_DSC0044

_DSC0029

_DSC0031

_DSC0033

_DSC0035

_DSC0037

_DSC0040

_DSC0041

_DSC0043

_DSC0050

_DSC0051

_DSC0053

_DSC0054

_DSC0061

_DSC0062

_DSC0064

_DSC0067

_DSC0068

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS