20.6 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportPastor, dublă campioană balcanică

Pastor, dublă campioană balcanică

Adelina Pastor a cucerit două medalii de aur
Adelina Pastor a cucerit două medalii de aur

La Istanbul a avut loc sâmbătă o nouă ediție a Campionatului Balcanic de atletism în sală, unde au fost prezenți, sub tricolor, și sportivi din cadrul CSM Craiova. Cea mai bună performanță a fost adusă de Adelina Pastor, care a contribuit la bagajul de medalii al României cu un titlu balcanic la individual și a pus umărul la câștigarea medaliei de aur în proba de ștafetă. Sportiva aflată în dublă legitimare cu CSM Timișoara și-a învins toate adversarele în cursa de 400 de metri, pe care a încheiat-o în 53,23 secunde, depășind-o pe colega sa din echipa tricoloră, Mirela Lavric, care a ocupat poziția secundă cu timpul de 53,81 secunde. Pastor a alergat la fel de bine și în proba de ștafetă 4×400 m, unde, alături de Mirela Lavric, Andreea Miklos și Bianca Razor, a urcat pe prima treaptă a podiumului, timpul înregistrat de echipa României fiind de 3:36.02 minute. La competiția din Turcia a mai participat din partea CSM Craiova și Ana-Maria Roșianu, care n-a reușit să ia medalie, clasându-se pe locul șase în întrecerea de 60 de metri.
Reprezentanta CS Universitatea Craiova, Ancuța Bobocel, a cucerit titlul balcanic în proba de 3.000 de metri, cu timpul de 9 minute și 9 secunde, iar craioveanca Florina Pierdevară a luat medalie de bronz la 800 m (2 minute 5 secunde).
România a ocupat primul loc în clasamentul Campionatului Balcanic, cu 7 medalii de aur, 6 de argint și 5 de bronz. Turcia a ocupat poziția a doua, cu 6-5-2, Croația s-a clasat pe locul al treilea, cu 3-0-3, Grecia a fost a patra, cu 2-4-6 etc.
Altfel, vineri, la Pitești, Federația Română de Atletism a organizat un concurs de selecție pentru Campionatul Balcanic de cros, care va avea loc în 12 martie, în Cuprija, Serbia. În urma întrecerilor, trei atleți de la CSM Craiova și-au asigurat un bilet pentru competiția balcanică. Bogdan Motogna și Alina Bățilă au obținut calificarea la categoria tineret, în timp ce Elena Moagă va fi prezentă în Serbia în cursa senioarelor.
De la CS Universitatea Craiova, Luminița Achim s-a calificat și ea, la tineret.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS