12.1 C
Craiova
duminică, 20 octombrie, 2019
Acasă Sport Fotbal - Valentin Iliev, la CS Universitatea Craiova

Fotbal – Valentin Iliev, la CS Universitatea Craiova

-

La partida dintre CS Universitatea Craiova şi Pandurii Târgu Jiu a asistat şi fundaşul bulgar Valentin Iliev, o mai veche cunoştinţă a suporterilor din Bănie. Fostul apărător al FC Universitatea Craiova şi Steaua a ajuns la un acord cu oficialii grupării din Bănie şi va semna un contract valabil un sezon, cu drept de prelungire.

„Iliev încă nu este la CSU. A venit să vadă meciul, i-a plăcut cum a arătat echipa. Sperăm ca în zilele următoare să reuşim să facem ceva în privinţa lui. Când vorbeşti cu el despre CS Universitatea, nu se poate pune problema de pretenţii financiare foarte mari. E greu să mai apară alţi jucători în lot”, a explicat Felix Grigore, managerul CS Universitatea Craiova.

„Avem în continuare probleme de lot, cam toţi fundaşii centrali au avut probleme medicale. Este binevenit Iliev. Îi urez să facă partide bune la noi şi să mai avem şi noroc”, a punctat antrenorul alb-albaştrilor, Emil Săndoi.

ȘTIRI VIDEO GdS