7 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportFotbal - Cel mai titrat arbitru român, Nicolae Rainea, a murit

Fotbal – Cel mai titrat arbitru român, Nicolae Rainea, a murit

Nicolae Rainea a fost un admirator al fotbalului din Oltenia (foto: Alexandru Vîrtosu)
Nicolae Rainea a fost un admirator al fotbalului din Oltenia (foto: Alexandru Vîrtosu)

Fostul arbitru FIFA Nicolae Rainea, considerat unul dintre cei mai buni arbitri români, a decedat, astăzi, la vârsta de 81 de ani, informează site-ul Federaţiei Române de Fotbal. Cel mai titrat arbitru român a condus 400 de meciuri în prima ligă, a arbitrat 115 meciuri internaţionale şi a participat la trei ediţii ale Cupei Mondiale. Născut pe 19 noiembrie 1933, la Brăila, Nicolae Rainea şi-a început cariera ca fotbalist, evoluând pentru Laminorul Brăila, Metalul Piatra Neamţ şi Constructorul Bârlad.
În 1959 a devenit arbitru, iar după trei ani a promovat în lotul divizionar. A debutat în Liga 1 în 1965, iar după două sezoane a primit ecusonul FIFA.
După ce s-a retras din arbitraj în 1984, a fost observator şi apoi preşedinte al Asociaţiei Judeţene de Fotbal Galaţi. De asemenea, Nicolae Rainea a fost membru şi preşedinte onorific al Comisiei Centrale a Arbitrilor.

Lumea fotbalului a avut numai cuvinte de frumoase la adresa lui Rainea

„Rainea a fost un arbitru excepţional. Eu am debutat în arbitraj făcându-i linie lui Nicolae Rainea. Îmi aduc aminte că am avut un incident atunci cu un preşedinte de club şi el mi-a luat apărarea. Am fost foarte mândru de treaba asta, pentru că era mult mai uşor să arunci un tânăr arbitru în gura leilor decât să te iei de un preşedinte de club. Dar el avea o forţă extraordinară. El a fost pentru noi mai sus. Întotdeauna ne-am uitat la cei care erau mai sus ca noi, la Rainea, Igna, o generaţie de arbitri foarte bună. Am avut o relaţie foarte bună, mă suna de fiecare dată de ziua mea, îmi ura la mulţi ani, şi îmi spunea că nu o să uite niciodată că e ziua mea. Eu l-am respectat foarte mult. Cu siguranţă a fost un model pentru toţi arbitrii români. Dacă nici cei mai buni arbitri, cei care fac performanţă, nu pot fi modele, cine să fie?”, a declarat Ion Crăciunescu, pentru Mediafax.
„Am aflat primul despre ce s-a întâmplat cu nea Nicu, Dumnezeu să îl ierte. Mi-e greu să vorbesc pentru că am fost foarte apropiaţi. A murit cel mai înalt vârf al arbitrajului românesc care nu va fi niciodată egalat. A fost un om extraordinar, un om cum rar îi va mai fi dat României să aibă, cu atât mai puţin arbitrajului românesc. Regret enorm, orice aş spune în momentele acestea ar fi în plus”, a afirmat Porumboiu, pentru Mediafax.
„Din păcate oamenii buni dispar. A fost unul dintre cei mai reprezentativi oameni ai fotbalului românesc. A participat activ la dezvoltarea fotbalului atât în Bârlad, că era de acolo, în Galaţi, şi în România în general. Mai apoi a fost apreciat şi de FIFA şi de UEFA, participând la campionate europene şi mondiale, finală de cupă europeană. Din punctul meu de vedere a fost cel mai mare arbitru din România. Foarte mulţi se referă la câteva nume, la Andrei Rădulescu, George N. Gherghe, Rainea, Igna. Sunt câteva nume. Sunt oameni care au reprezentat exemple pentru generaţii de arbitri de după”, a declarat Mircea Sandu, pentru Mediafax.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS