24.4 C
Craiova
sâmbătă, 12 iulie, 2025
Știri de ultima orăSportFotbal - Alb-albaştrii au ajuns cu bine în Slovenia

Fotbal – Alb-albaştrii au ajuns cu bine în Slovenia

CS Universitatea Craiova a ajuns ieri seară în Slovenia, la Dravograd, după o întârziere de câteva ore, datorată unei defecțiuni a aeronavei care a transportat delegația olteană la Viena. „Am ajuns în cantonament cu o întârziere de patru ore datorată unei defecţiuni tehnice ale aeronavei Tarom de la Bucureşti, iar acest fapt ne-a dat o uşoară stare de oboseală. Începând de astăzi intrăm în normal, pentru că mai sunt puţin peste trei săptămâni până la debutul de sezon. Cele două terenuri de antrenament se prezintă foarte bine în acest moment, atât ca gazon, cât şi ca infrastructură. Sunt mulţumit pentru că acest aspect contează în primul rând. Jocurile amicale sunt puternice şi sunt convins că la finalul acestei perioade de cantonament vom fi pregătiţi pentru Liga I“, a spus directorul executiv, Felix Grigore, pentru csuc.ro.

Jerry Gane va conduce astăzi prima şedinţă de pregătire din cantonament, care are drept scop reacomodarea la efort. Joi, alb-albaştrii au programate două antrenamente, de la ora 10.00 şi 17.00. Vineri, de la ora 17.00, CS Universitatea va juca primul meci amical din stagiul sloven, împotriva grupării macedonene Vardar Skopje. Sâmbătă, Pleşan şi colegii săi vor efectua două şedinţe de pregătire, atât dimineaţă, cât şi după-amiază, în vreme ce duminică au programat un singur antrenament, de la ora 10.00.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS