17.9 C
Craiova
vineri, 17 mai, 2024
Știri de ultima orăSportCraiova le-a purtat noroc spadasinelor campioane

Craiova le-a purtat noroc spadasinelor campioane

Echipa feminină de spadă a României a obținut joi seară, la Strasbourg, al cincilea titlu continental, după medaliile de aur cucerite în 2006 (Izmir), 2008 (Kiev), 2009 (Plovdiv) și 2011 (Sheffield). Tricolorele au învins în finala Campionatului European din Franța echipa Rusiei cu scorul de 38-34. Ana Maria Brânză, Simona Gherman, Simona Pop și Maria Udrea s-au pregătit pentru această competiție la Craiova, în sala Liceului cu Program Sportiv „Petrache Trișcu“, iar asalturile în compania spadasinilor din Bănie le-au ajutat pe elevele lui Octavian Zidaru să urce pe cea mai înaltă treaptă a podiumului la Strasbourg.
Ana Brânză, cea mai experimentată componentă a lotului României, chiar spunea atunci, după o vizită la o școală din Bănie, unde a donat jucării copiilor, că un eventual succes îl va dedica acestora. „Am interacționat cu cei mici, ne-au încurajat și ne-au urat succes. Aceasta e energia de care am nevoie. Toate lucrurile vin înapoi înzecit și, când am nevoie pe planșă de dramul acela de noroc, știu că energia s-a întors de la copii“, spunea în urmă cu două săptămâni vicecampioana olimpică.
Înainte de a pleca în Franța, Ana Brânză a vorbit despre obiectivele sale personale și spunea că își dorește vârf de formă la Mondialele programate peste o lună în Rusia, la Kazan (15-23 iulie). „Am ajuns la vârsta în care nu îmi mai permit să mai pierd un an în plus“. Obiectivul meu este să ies campioană mondială. În Franța nu voi apăsa pedala de accelerație până la capăt, mai ales că distanța între cele două competiții este de numai o lună“, mărturisea sportiva de 29 de ani.
La individual, Brânză a fost eliminată în turul al doilea, chiar de colega sa Simona Gherman, dar în întrecerea pe echipe Ana și-a ajutat colegele să obțină aurul european. 

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS