7 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportDora Mustăţea, pariul lui Doroftei pentru Europene

Dora Mustăţea, pariul lui Doroftei pentru Europene

\n

Leonard Doroftei a dat o lovitură de imagine, reuşind să obţină organizarea Campionatului European de box, feminin, senioare, în luna mai a anului viitor. Pentru a avea şanse mari la medalii, componentele lotului României, printre care şi craioveanca Dora Mustăţea, au început ieri pregătirea sub comanda lui Adrian Lăcătuş. În nenumărate ocazii, Doroftei a lăudat-o pe Dora, considerând-o o pugilistă cu un imens potenţial.

După toate scandalurile iscate în perioada în care Rudel Obreja conducea federaţia, boxul românesc a început să fie văzut cu ochi mai buni pe plan internaţional după venirea lui Leonard Doroftei în fruntea Federaţiei Române de Box.
Mai întâi, România a fost reafiliată la AIBA, un lucru foarte important, deoarece după dezafiliere sportivii de la loturile naţionale nu puteau merge la competiţii, iar la sfârşitul săptămânii trecute Leonard Doroftei a dat o veste mare. Ţara noastră a câştigat cursa pentru organizarea Campionatului European de box feminin, senioare, care ar urma să se desfăşoare în luna mai a anului viitor, la Bucureşti, în Sala Polivalentă. Ultimul european de seniori organizat în România a avut loc în 1969, adică acum 44 de ani!
Doroftei a luptat pentru organizarea Europenelor în România pentru că este încrezător că pugilistele din ţara noastră au şanse mari să urce pe podium. „Ne-am bătut să luăm acest Campionat European de fete şi pentru că suntem convinşi că vom avea mari şanse să obţinem o medalie de aur după patru ani“, a spus fostul campion mondial. Optimismul său este susţinut de rezultatele fetelor în ultimii ani. Numai la prima ediţie a CE de box feminin din 2001, româncele au cucerit şapte medalii de aur.

Se antrenează
până la Crăciun

Imediat după aflarea veştii că România va fi gazda Europenelor, antrenorul lotului feminin al României, Adrian Lăcătuş, a făcut planul de bătaie. De ieri, fetele se află în pregătire la Bucureşti.
Din lot face parte şi o craioveancă, Dora Mustăţea, de la CFR Marfă IRLU, sportivă pregătită de Marcel Sârba şi Ion Dragomir, care în ultimii patru ani are în palmares trei titluri naţionale şi o medalie de argint. Dora, în vârstă de 21 de ani, face o categorie care va participa şi la JO de la Rio de Janeiro, 58 de kilograme. Prima parte a pregătirii va fi până aproape de Crăciun, apoi, după Revelion, fetele îşi vor relua antrenamentele.
Nu este pentru prima dată când sportiva din Bănie face parte din lotul de senioare. Dora a mai participat la două Campionate Europene, unul la tineret, unul la senioare, şi pentru că multă lume are încredere în ea nu vrea să dezamăgească. Printre persoanele care o consideră o pugilistă cu şanse mari să ajungă departe se află însuşi preşedintele federaţiei, Leonard Doroftei. „Acum trei sau patru ani, Dora a câştigat Cupa României la Ploieşti şi a fost premiată chiar de Leonard Doroftei. A felicitat-o şi i-a spus antrenorului lotului naţional că fata e valoroasă şi vine tare din urmă. Ea mereu stătea în coasta sportivelor de la Steaua“, a explicat ieri, pentru GdS, Ion Dragomir, unul dintre antrenorii de la club ai Dorei Mustăţea.
Înainte de începerea stagiului de pregătire, selecţionerul Adrian Lăcătuş le-a ţinut fetelor o mică şedinţă, spunându-le că se pune mare bază în ele.

Practică toate sporturile şi face voluntariat

Dora Mustăţea este o sportivă polivalentă. Studentă la FEFS Craiova, Dora nu se dă înapoi atunci când la şcoală sunt competiţii de fotbal feminin, bowling sau tenis de masă. Spre exemplu, luni, chiar în ziua în care a plecat la lot, Dora a participat la un concurs de tenis de masă şi a ocupat locul trei. Sportiva se implică activ şi în acţiuni sociale, făcând voluntariat pentru copii cu dizabilităţi. La CFR Marfă IRLU, club cu un viitor incert, Dora este singura fată din sala de antrenament. Săptămâna trecută, la naţionalele de cadeţi din Bănie, sportiva a făcut încălzirea cu colegii săi mai mici. Şi aceasta a dat randament, clubul craiovean obţinând cele mai multe medalii din concurs, şase, dintre care două de aur şi patru de bronz.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS