7 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportFotbal - Hagi se autopropune la echipe din Rusia

Fotbal – Hagi se autopropune la echipe din Rusia

Ediţia online a cotidianului Izvestia a scris, ieri, că reprezentanţi ai antrenorului Gheorghe Hagi au contactat cluburile Kuban Krasnodar, Terek Groznîi şi Dinamo Moscova în scopul de a-l propune pe fostul internaţional român la conducerile tehnice ale acestor echipe din prima ligă rusă, informează Mediafax. Izvestia a scris că atât Kuban Krasnodar, cât şi Terek Groznâi au optat în cele din urmă pentru alţi tehnicieni: Kuban l-a angajat pe Viktor Goncearenko în locul lui Dorinel Munteanu, iar Terek pe Raşid Rahimov în locul lui Iuri Krasnojan. „Impresarii lui Maradona din Carpaţi sunt în contact cu conducătorii clubului Dinamo Moscova, echipă antrenată de un fost coechipier din naţionala României, Dan Petrescu”, a precizat Izvestia.

Astăzi, presa engleză a scris că antrenorii Dan Petrescu (Dinamo Moscova) şi Roberto Di Matteo (ex-Chelsea) se află printre variantele pentru înlocuirea olandezului Martin Jol la conducerea tehnică a echipei Fulham. Conducătorii clubului englez doresc să-l înlocuiască pe Martin Jol, ce a avut un start slab de sezon la gruparea londoneză.
După disputarea a 11 etape, echipa Fulham ocupă locul 18, retrogradabil, cu 10 puncte.
Vicepreşedintele clubului Dinamo Moscova, Ghenadi Soloviov, a negat existenţa vreunei oferte pentru Petrescu, dar şi faptul că gruparea din capitala Rusiei ar dori înlocuirea românului. „Tot apar astfel de zvonuri, că am vrea să scăpăm de Petrescu sau că se interesează alţii de el. Mereu am spus asta”, a spus Soloviov, pentru presa rusă.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS