12.8 C
Craiova
joi, 2 mai, 2024
Știri de ultima orăSportEnergia a câştigat derbiul Olteniei

Energia a câştigat derbiul Olteniei

După un meci echilibrat, baschetbaliştii de la Energia Rovinari au învins, sâmbătă, pe teren propriu, pe SCM-U Craiova, scor 85-76.

Derbiul Olteniei la baschet masculin a fost câştigat, sâmbătă, de către Energia Rovinari, care s-a impus cu scorul de 85-76 (20-19, 17-18, 23-21, 25-18) în faţa echipei SCM-U Craiova, la Târgu Jiu.
Partida, din cadrul etapei a cincea din Liga Naţională, a stat sub semnul echilibrului, iar în ultimul sfert gazdele s-au desprins, profitând şi de eliminările a doi jucători importanţi din lotul craiovean, Travis Bureau şi Bogdan Popescu, ambii cu câte cinci greşeli acumulate.

Darby, principalul marcator

În prima parte a jocului, ambele echipe s-au succedat la conducere, iar la pauza mare a fost egalitate, scor 37-37.
Şi în sfertul al treilea, ehipele au mers cap la cap, iar Energia a intrat în ultimul sfert cu un avans de două puncte (scor 60-58).
Darby a fost principalul marcator al meciului, cu 27 de puncte marcate, a avut şi 11 recuperări, realizând un double-double.
De la Craiova s-au remarcat Bogdan Popescu, care a marcat 22 de puncte, iar Le Var Seals a realizat un double-double, cu 14 puncte și 10 recuperări.
Pentru Energia au evoluat: Watson (20), Troupe (7), Gliga, Darby (27), Roșu, Kakaroudis (10), Vlaicu (4), Djapa (7), Alionescu, Karpelesz (9), Reinke (1), Aktaș. Antrenor: Florin Nini. La SCM-U au jucat: Bureau (13), Seals (14), Maric (8), Sokk, Kovac (2), Mocanu, Gavrilă, B. Popescu (22), Damian, Căpușan, Ciotlăuș, Dzambic (17). Antrenor: Andelko Madic. Au arbitrat: Laurențiu Grigoraș, Alexandru Olaru, Alin Roșu. Craiovenii au încheiat o săptămână obositoare, cu două eşecuri, unu în Macedonia, în Liga Balcanică, şi unul în campionat. După doar două zile de pauză, elevii lui Andelko Mandic vor juca iar, mâine, de la ora 19.00, acasă, cu KK Teodo (Muntenegru), în etapa a treia din Liga Balcanică.

Fetele au câştigat un sfert

Baschetbalistele de la SCM-U Craiova au suferit un nou eşec, sâmbătă, acasă, cu CSM Satu Mare. Oaspetele s-au impus cu scorul de 88-48 (12-16, 22-8, 22-18, 32-6), în etapa a cincea din Liga Naţională.
Daniel Vasile a trimis în teren jucătoarele: Moţăţeanu (10 puncte), Tinca, Magla (2), Matei (5), Minculeasa (3), Olteanu (12), Gligă (7), Jugănaru, Ninu (8), Pirnea (1). Etapa viitoare, oltencele vor juca la Galaţi, cu Phoenix.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS