23.3 C
Craiova
duminică, 28 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportBănia are două „guri de foc“

Bănia are două „guri de foc“

Şedinţa de miercuri a Comitetului Executiv nu a fost foarte agitată şi a avut efectul scontat, mai ales în ceea ce priveşte cele două echipe ale Craiovei, CS Universitatea Craiova şi FC Universitatea. Înainte de a se stabili componenţa celor două serii ale eşalonului secund, s-a votat participarea noii echipe din Bănie în acest eşalon, trupa lui Erik Lincar primind suficiente voturi încât să treacă hopul fără probleme.
„Este o decizie normală pe care Federaţia Română de Fotbal a luat-o, deşi au existat răuvoitori care au încercat să o influenţeze. CS Universitatea Craiova este un proiect serios, ambiţios, al cărui principal scop este să-i reprezinte pe craioveni cu demnitate, să readucă performanţa fotbalistică în Craiova“, a comentat directorul executiv al CS Universitatea, Pavel Badea.
După „binecuvântarea“ CS U, membrii Comitetului Executiv au stabilit componenţa celor două serii ale Ligii a II-a. În prima serie au fost distribuite 13 cluburi, fiind vorba despre: Rapid, CSMS Iaşi, Brăila, Buftea, Slobozia, Dunărea, Sportul, Rapid CFR, Farul, Berceni, Gloria Buzău, SC Bacău şi Tărlungeni. Cele două formaţii ale Craiovei, CS Universitatea şi FC Universitatea, au fost distribuite în seria a doua, din care mai fac parte următoarele echipe: Gloria Bistriţa, Damila Măciuca, UTA Arad, ASA Târgu Mureş, CSM Vâlcea, Alro Slatina, FC Bihor Oradea, CS Mioveni, Olimpia Satu Mare şi Minerul Motru.

Severinul găzduieşte primul derbi al Craiovei

În cadrul aceleiaşi şedinţe s-a stabilit şi „ţintarul“ noii ediţii de campionat a Ligii a II-a, care va debuta pe 7 septembrie. CS Universitatea va juca primul meci pe „Ion Oblemenco“, contra Gloriei Bistriţa, în timp ce FC Universitatea va evolua în deplasare, la Olimpia Satu Mare. Primul derbi al Craiovei va avea loc în etapa a doua (14 septembrie), FC U primind vizita lui CS U la Severin.
Iată programul complet al turului de campionat al Ligii a II-a, seria a II-a: etapa 1: FC Bihor – UTA Arad, Alro Slatina – CSM Vâlcea, Minerul Motru – CS Mioveni, CS U Craiova – Gloria Bistriţa, Olimpia Satu Mare – FC U Craiova, FCM Tg. Mureş – Damila Măciuca; etapa 2: Vâlcea – Bihor, Mioveni – Alro, Bistriţa – Motru, FC U Craiova – CS U Craiova, Damila – Olimpia, UTA – Tg. Mureş; etapa 3: Vâlcea – UTA, Bihor – Mioveni, Alro – Bistriţa, Motru – FC U Craiova, CS U Craiova – Damila, Olimpia – Tg. Mureş; etapa 4: Mioveni – Vâlcea, Bistriţa – Bihor, FC U Craiova – Alro, Damila – Motru, Tg. Mureş – CS U Craiova, UTA – Olimpia; etapa 5: Mioveni – UTA, Vâlcea – Bistriţa, Bihor – FC U Craiova, Alro – Damila, Motru – Tg. Mureş, CS U Craiova – Olimpia; etapa 6: Bistriţa – Mioveni, FC U Craiova – Vâlcea, Damila – Bihor, Tg. Mureş – Alro, Olimpia – Motru, CS U Craiova – UTA; etapa 7: UTA – Bistriţa, Mioveni – FC U Craiova, Vâlcea – Damila, Bihor – Tg. Mureş, Alro – Olimpia, Minerul Motru – CS U Craiova; etapa 8: FC U Craiova – Bistriţa, Damila – Mioveni, Tg. Mureş – Vâlcea, Olimpia – FC Bihor, CS U Craiova – Alro, Motru – UTA; etapa 9: UTA – FC U Craiova, Bistriţa – Damila, Mioveni – Tg. Mureş, Vâlcea – Olimpia, Bihor – CS U Craiova, Alro – Motru; etapa 10: Damila – FC U Craiova, Tg. Mureş – Bistriţa, Olimpia – Mioveni, CS U Craiova – Vâlcea, Motru – Bihor, Alro – UTA; etapa 11: Bihor – Alro, Vâlcea – Motru, Mioveni – CS U Craiova, Bistriţa – Olimpia, FC U Craiova – Tg. Mureş, UTA – Damila.
Sistemul de desfăşurare este următorul: campionat, fiecare cu fiecare, tur-retur, în total 26 de etape, respectiv 22 de etape. La finele sezonului regulat, ocupanta locului 13 din seria cu 13 echipe va retrograda în Liga a 3-a, ediţia 2014-2015. În continuare, se va juca în sistem play-off (locurile 1-6) şi, respectiv, play-out (locurile 6-12) – adică zece etape, pornindu-se cu punctajul realizat, în cadrul sezonului regulat, în jocurile directe între echipele respective.
În Liga I vor promova primele două echipe clasate în fiecare serie, la finele play-off-ului (în total, patru echipe), în timp ce în Liga a III-a vor retrograda alături de echipa clasată pe locul 13, formaţiile care vor încheia play-out-ul pe locurile 10-12.

CS Podari şi CS Apa luptă cu Bucureştiul

În cadrul şedinţei Comitetului Executiv s-a stabilit şi componenţa celor şase serii ale Ligii a III-a. Cele două reprezentante ale Doljului din acest eşalon, CS Podari şi CS Apa Craiova, au fost repartizate în seria a 3-a, din care fac parte echipe din jurul Bucureştiului, şi grupările judeţului Olt, FC Balş şi CS Vişina Nouă.
Iată componenţa Ligii a III-a: seria 1: Dorohoi, Moineşti, Paşcani, Sporting Lieşti, Petrotub, Bucovina Rădăuţi, Aerostar, Pojorâta, Cetatea, Miroslava, Ceahlăul II, FCM Bacău; seria 2: Axintele, Dunărea Cl., Oţelul II, Ştefăneşti, Cernica, Voluntari, Afumaţi, Feteşti, Gloria Popeşti, Callatis, Lieşti, Conpet Cireşu; seria 3: Dinamo II, Metaloglobus, Baloteşti, Juventus, Clinceni, Vişina Nouă, Domneşti, Apă Craiova, Chiajna II, Tunari, Podari, Balş; seria 4: Hunedoara, Rovinari, Giarmata, AFCM Reşiţa, Pandurii II, Mătăsari, Muncitorul, Vulturii, Caransebeş, Becicherecu, Avrig, Turceni; seria 5: Oşorhei, Pâncota, Dej, Zalău, Seso, Sebiş, Sănătatea, FC Maramureş, CSO Cugir, CS Ineu, Jucu, FCM Baia Mare; seria 6: Chindia, Fortuna, SCM Argeşul, Conpet, FC Zagon, Avântul Reghin, FCM Târgovişte, Urban, Civitas, FC Păpăuţi, ACSM Câmpina, Atletic Bradu.
Sistemul cu play-off şi play-out va fi aplicat şi în cel de-al treilea eşalon fotbalistic.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS