7 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024

Gata vacanţa!

Echipele de volei şi baschet de la SCM-U Craiova încep astăzi pregătirea pentru noul sezon competiţional.

Patru dintre echipele SCM-U Craiova încep astăzi pregătirea pentru sezonul viitor. Este vorba despre echipele de volei – masculin şi feminin – şi echipele de baschet – masculin şi feminin.
Dacă formaţiile feminine au ca obiectiv evitarea retrogradării, băieţii de la volei şi baschet, care vor evolua în cupele europene, vor încerca să repete parcursul din sezonul trecut, unul de excepţie, la finalul căruia voleibaliştii au devenit vicecampioni naţionali, iar baschetbaliştii s-au clasat pe locul cinci în Liga Naţională, obţinând calificarea, în premieră, într-o competiţie europeană, Liga Balcanică.
Dacă ne referim la echipele masculine, managerii celor două secţii, Marius Toma şi Dan Pascu, au reuşit să creeze loturi competitive, menţinând, în mare parte, nucleul de jucători din sezonul trecut.
Echipele feminine de volei şi baschet şi-au schimbat antrenorii în această vară, la volei a revenit Berti Văsuică, iar la echipa feminină de baschet a fost adus Daniel Vasile, un tânăr antrenor care în luna iunie a obţinut medalia de argint la Campionatul Naţional feminin U16 cu echipa CSS Craiova. Dacă Văsuică a fost nevoit să apeleze tot la jucătoare din afara Craiovei, motivându-se că în oraş nu există tinere care să facă faţă la o echipă de senioare, în schimb Daniel Vasile va avea ca nucleu chiar echipa de junioare, vicecampioană naţională.
Revenind la echipele masculine, transferurile făcute de Toma şi Pascu în această vară îi fac pe suporterii care vor veni la Polivalentă să privească cu optimism spre noul sezon.
Continuitatea de la nivelul băncii tehnice şi păstrarea multor jucători ce au contibuit la realizarea performanţelor din sezonul trecut îi fac pe mulţi adversari să se teamă de SCM-U Craiova.
La echipa de baschet masculin a rămas antrenorul Andelko Mandic, apoi, rând pe rând, estonianul Reinar Hallik, americanii Travis Bureau şi LeVar Seals au acceptat prelungirea contractelor. Ionuţ Drăguşin şi-a dat şi el acordul să continue în Bănie, semnătura sa pe contract fiind o formalitate. Au mai rămas tinerii Ciotlăuş, Damian, Gavrilă şi Petrişor. Noutăţile sunt sârbii Mirko Kovac şi Nemanja Maric, experimentaţii jucători români Bogdan Popescu şi Viorel Mocanu, şi ultimul anunţat, estonianul de naţională Sten Stokk. Faţă de sezonul trecut, la SCM-U Craiova nu vor mai juca Iulian Orbeanu, Darko Habus, Nikola Djurasovic, Ivan Miskovic, Brice Kabengele şi Rade Dzambic.

Mesaj emoţionant
de la „Turbo“ Rade

„Turbo“ Rade a postat pe Facebook un mesaj în care îşi motivează alegerea de a părăsi Craiova. „Vreau să mulţumesc fanilor din Craiova, colegilor şi oamenilor de la club. Sezonul trecut a fost uimitor. Sper că înainte de a-mi încheia cariera de jucător voi mai juca încă o dată pentru Craiova. Îmi cer scuze dacă am supărat pe cineva. A trebuit să mă gândesc la ceea ce este cel mai bine pentru familia mea. Am un copil şi altul este pe drum. Trebuie să le ofer tot ceea ce este mai bun. Ştiu că nu voi mai avea vreodată ce am avut la Craiova, prietenie şi suporteri. Sper că toţi înţelegeţi în ce situaţie mă aflu“. Marius Toma, managerul echipei, îl înţelege pe Dzambic: „Încă nu a semnat cu nici o echipă, dar ofertele pe care le are nu se pot refuza. Viaţa de sportiv e scurtă şi, indiferent cât de bine ne-am înţeles, pe primul loc este familia. I-am oferit dublu, l-am vrut în continuare, dar ofertele primite de el sunt dublu la cât i-am dat noi, ceea ce în România este aproape imposibil de dat unui jucător“.
Dan Pascu, antrenorul echipei masculine de volei SCM-U Craiova, vicecampioană naţională, a reuşit să păstreze jucătorii de bază: Laurenţiu Vânătoru, Mihai Dumitrache, Bogdan Bratosin, Teodor Milotin, Nicuşor Ghionea şi Vladimir Jovic. Au fost aduşi Laurenţiu Lică, Florin Voinea, Nemanja Stevanovic şi Ionuţ Manda. Pregătirea celor patru echipe se va face cel mai probabil în Craiova, apoi se vor disputa meciuri amicale.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS