19.8 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportLaurenţiu Lică revine la Craiova

Laurenţiu Lică revine la Craiova

Antrenorul echipei masculine de volei SCM-U Craiova, Dan Pascu, mizează pe experienţă. Tehnicianul echipei vicecampioane l-a cooptat în echipă pe Laurenţiu Lică, un jucător pe care l-a mai pregătit în urmă cu mai bine de zece ani, la Craiova. Lică (33 de ani, 2 metri) evoluează pe postul de universal, iar în ultimii ani a jucat în campionatul francez. Lică este născut la Galaţi, dar a fost „oltenizat“, căsătorindu-se cu o craioveancă. Laurenţiu Lică, campion şi vicecampion în România, câştigător al Cupei în România şi Franţa, are peste 100 de selecţii la naţionala României, iar până în urmă cu doi ani a fost chiar căpitan. „Este un jucător care ne va aduce un plus de încredere, de experienţă, mai ales că vom evolua în trei competiţii, campionat, cupa României şi Cupa CEV. Am lucrat foarte bine cu el în anii 1999-2001, când eram antrenor secund la Universitatea Craiova“, a spus ieri antrenorul Dan Pascu.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS