22.8 C
Craiova
luni, 29 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportJerry Gane, mai „copt“ după experienţa de la Severin

Jerry Gane, mai „copt“ după experienţa de la Severin

Tehnicianul craiovean a făcut, în cadrul emisiunii „Ora de sport“  de la Radio Sud, o „radiografie“ a parcursului pe care l-a avut CS Turnu Severin în Liga I şi a vorbit şi despre Universitatea Craiova, echipă pe care îşi doreşte foarte mult să o vadă din nou în circuitul fotbalistic, cu sau fără el la timonă.
GdS: Cum este în vacanţă? Mulţumit de realizările de la Severin?
Jerry Gane: Bine, sunt relaxat acum, că am terminat campionatul. În acest moment, mi s-a terminat şi contractul cu CS Turnu Severin, sunt în aşteptare, să vedem ce oferte apar în zilele viitoare. Sunt mulţumit, cel puţin în ceea ce priveşte mandatul meu, pentru că eu cred că după o perioadă de cinci luni petrecute la Severin am realizat lucruri frumoase. Am făcut 20 de puncte în 15 etape, eu spun că au fost destul de multe, în condiţiile în care în turul campionatului se realizaseră 12 puncte. Am terminat acest retur de campionat cu capul sus şi eu, şi băieţii, pentru că ceea ce am realizat a fost doar pe teren.
GdS: Aţi fost protagoniştii unor rezultate-surpriză, dar nu aţi putut evita retrogradarea.
J.G.: Am făcut meciuri frumoase, am luat puncte cu echipele importante ale campionatului şi faptul că nu am reuşit să ne salvăm de la retrogradare este cauzată, în primul rând, de instabilitatea financiară. Apoi, când mai aveam de recuperat un punct şi mai erau şase etape, a venit acea decizie cu dosarul de licenţiere… A contat mult în ceea ce priveşte starea de spirit a echipei, dar totodată am continuat să facem meciuri bune şi să terminăm chiar cu o victorie frumoasă la Viitorul Constanţa, după ce am făcut egal cu Steaua în ultimele minute şi am câştigat la Cluj, cu CFR. Cred că rămâneam în Liga I, dar licenţierea a făcut ca totul să se năruiască.
GdS: Aţi fost susţinuţi de conducere?
J.G.: Conducerea trebuia să fie mai mult lângă noi. Singurul care a încercat să ne ajute a fost viceprimarul Marius Scrieciu. De fiecare dată când aveam un meci şi-l câştigam, băieţii întrebau de salarii, acestea nu veneau şi apăreau discuţiile. Grecii au venit cu intenţii bune, dar pe parcurs au plecat şi ei, primul Nikos Koropoulis, apoi şi Stathis Smirys. Nu înţeleg de ce nu s-au făcut mai multe eforturi financiare din partea conducerii, pentru că erau de plătit 300.000 de euro, o sumă mică pentru o echipă de Liga I.

„S-a început prost campionatul“

GdS: Cât de mult au contat celelalte probleme de la echipă, în afara licenţierii?
J.G.: Părerea mea e că s-a început prost campionatul, managerial vorbind. Conducătorul echipei a demisionat după două luni, mă refer la domnul Gheorghe Constantin, apoi s-au schimbat antrenorii, a venit Marian Bondrea în locul lui Cosmin Bodea şi după s-a ajuns la varianta Napoli, care a stat până în iarnă. În mercato s-au pierdut şi 16 jucători, iar eu, numit principal, nu mai aveam decât cinci jucători din ce fusese în tur: Durimel, Thomas, Neacşa, Olah şi Bălău. Au venit foarte mulţi fotbalişti pe parcurs, iar eu cu George Biţă şi Tibi Lung am avut mult de muncă. După două cantonamente la Kladovo, în Serbia, în condiţii de iarnă, când e greu să te pregăteşti, mi-am permis să fac mai multe amicale, ca să îmbunătăţim relaţiile de joc. La început a fost vorba despre cantonament în Grecia, la un amical cu Olympiakos Pireu… Am stat bine la capitolul promisiuni. Am toată admiraţia pentru jucători, pentru că, în ciuda problemelor ei, s-au comportat exemplar la antrenamente.
GdS: Cât de mult a contat pentru echipă Florin Costea?
J.G.: Am adus unii jucători de care nu auzise nimeni, dar care acum sunt doriţi de echipe importante din Liga I. Acestora li s-a adăugat Costea şi Dorel Stoica; aceştia au adus un mare plus echipei prin valoarea şi experienţa lor. Florin e un jucător care face diferenţa. Avea nevoie de încredere şi de o echipă la care să joace meci de meci. M-a ajutat foarte mult, dar totodată s-a ajutat şi pe el, eu am ştiut cum să-l motivez şi aţi văzut că în 14 jocuri a marcat opt goluri, în condiţiile în care a şi ratat foarte mult. Acum e bine, are oferte şi poate îşi va împlini visul să joace la o echipă importantă din afara ţării. I-am adus pe Crăciun, Mihai Roman, Fruntelată, Mecea, Velcovici,  Dănănae, jucători cu care eu am lucrat cu ei la Universitatea şi ştiam că sunt ambiţioşi şi că pot conta pe ei. Împreună am format o echipă frumoasă.

Liga I, o pălărie prea mare pentru Severin

GdS: Cum te-ai simţit pe „Municipal“ şi cum ţi s-a părut publicul severinean?
J.G.: Stadionul arată foarte bine, gazonul e OK, păcat că nu au şi un teren de antrenamente. Aici am suferit, numai eu şi staff-ul meu ştim cât am suferit în februarie-martie, când erau ploi. Spectatorii au fost reticenţi, pentru că, neavând un istoric în spate, nu au realizat că această echipă va trebui sprijinită mai mult. La unele meciuri i-am simţit foarte aproape, dar au fost în număr mare decât la meciurile importante. În retur, după venirea jucătorilor importanţi, a crescut numărul curioşilor şi apoi rezultatele i-au făcut să vină să vadă echipa într-un număr mai mare. Oricum, eu le mulţumesc celor care au venit şi ne-au încurajat.
GdS: A fost Liga I o pălărie prea mare pentru oraşul Severin?
J.G.: A fost, pentru că nu au fost pregătiţi pentru acest nivel. Cu puţină atenţie din partea conducerii, era mult mai bine. Sper să fi învăţat ceva din aventura asta a noastră. Pe viitor, dacă îşi doresc să mai ajungă în Liga I, sper să aibă altă viziune.

Vrea la Universitatea

GdS: Ştiindu-te prieten cu Adrian Mititelu, este posibil să revii în această vară la Universitatea?
J.G.: E posibil, eu îmi doresc, acum nu ştiu… Adrian Mititelu are de făcut în acest moment şi alte lucruri în ceea ce priveşte echipa. În primul rând, să o înscrie în Liga a II-a, apoi să înceapă să completeze organigrama clubului şi să aducă jucători. Timp există, pentru că sezonul viitor al Ligii a II-a începe pe 7 septembrie, aşa că, în cel mai rău caz, poţi să începi pregătirea şi la sfârşitul lunii iulie sau chiar începutul lunii august. Sunt două luni la dispoziţie să-ţi găseşti jucători, dar, cu cât eşti mai organizat la început, cu atât îţi găseşti şi jucători mai buni, liberi de contract. Cu cât trece mai mult timp, fotbaliştii îşi găsesc echipe şi începi să ai probleme. Chiar dacă te bazezi pe un nucleu de tineri, ai nevoie de jucători cu experienţă, cu personalitate. Trebuie aduşi jucători care ştiu să lucreze sub presiune, pentru că aici poţi să câştigi cu 1-0, 2-0 şi publicul să nu fie mulţumit de cum ai jucat. Spectatorii craioveni sunt buni cunoscători ai fenomenului şi te taxează dacă umbli cu jumătăţi de măsură. Indiferent cine va fi antrenor, va trebui să aibă o strategie bine pusă la punct, pentru că foarte multă lume e cu ochii pe Universitatea. Nu poţi să faci la Craiova acum, în Liga a II-a, un proiect pe doi-trei ani. Trebuie promovat imediat. Ai nevoie de un milion de euro pentru Liga a II-a, mai ales dacă vrei să promovezi.
GdS: Să fi devenit şi publicul oltean puţin mai indulgent odată cu pauza asta forţată?
J.G.: Da şi nu. Cunosc publicul de pe „Ion Oblemenco“, oamenii vor fi probabil mai indulgenţi la început, dar pe parcurs vor apărea pretenţiile. Răbdarea la noi, la olteni, e pe perioadă scurtă. După două-trei meciuri în care nu joci bine şi nu câştigi, va apărea imediat presiunea. De asta spun că trebuie aduşi jucători buni, pentru că ei depinde totul.

La birou,
„după 60 de ani“

GdS: Dacă ţi s-ar propune, în ce postură ai reveni la Universitatea?
J.G.: Aş reveni doar ca antrenor, dar în momentul de faţă nu am o ofertă concretă din partea lui Adrian Mititelu. Am discutat şi zilele trecute despre jucători, dar nimic mai mult. Mi-a spus că are mai multe variante de staff. Oricum, aş reveni mai puternic, pentru că am şi eu o experienţă acum, am antrenat şi în B, şi în A, am învăţat multe lucruri, plus că mi-am luat licenţa Pro, care nu e uşor de obţinut. Sunt convins că într-o zi, chiar dacă nu va fi acum, voi reveni la Universitatea mult mai sigur pe situaţie, incomparabil cu ce a fost în mandatul de interimar pentru trei etape. Dacă voi fi dorit acum, sunt dispus să discutăm şi să vedem ce putem face împreună.
GdS: Ai accepta o muncă de birou?
J.G.: În acest moment, nu. Singurul lucru pe care vreau să-l fac în acest moment este să antrenez. Nu mă tentează munca de birou, pentru că nu aş face ce-mi place şi consider că locul meu e în iarbă. Poate mai târziu, ştiu eu, după 60 de ani, aş accepta şi o funcţie de conducere, dar până atunci mai e mult. Acum îmi doresc să am continuitate în Liga I, în postura de antrenor, pentru că am ieşit cu capul sus din acest retur, cu evoluţii bune la Severin, şi mi-aş dori să găsesc o echipă care să aibă o mai bună situaţie financiară, ca să pot lucra şi progresa, atât eu, cât şi echipa.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS