22.9 C
Craiova
luni, 29 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportBox - Bute: Acesta nu este sfârşitul carierei mele, voi mai boxa cel puţin trei ani

Box – Bute: Acesta nu este sfârşitul carierei mele, voi mai boxa cel puţin trei ani

Pugilistul Lucian Bute a declarat, astăzi, într-o conferinţă de presă, că accidentarea la mâna stângă care a dus la amânarea meciului cu Jean Pascal nu reprezintă sfârşitul carierei sale şi a precizat că va mai boxa cel puţin trei ani, informează Mediafax. „S-a vorbit despre încheierea carierei mele în această perioadă. Am auzit şi eu, dar vă spun sincer că acesta nu va fi sfârşitul carierei mele. Nu mă voi retrage, nici nu m-am gândit la acest lucru. Dacă sunt sănătos eu cred că voi mai boxa trei ani cel puţin”, a spus boxerul în vârstă de 33 de ani.

Bute susţine că o revanşă cu Carl Froch poate avea la sfârşitul anului 2014, dar afirmă că e prea devreme să se gândească la un astfel de meci. „Avem o clauză în contractul cu Froch din 2011, o clauză care este în continuare validă pentru un meci revanşă. El va boxa cu Mikkel Kessler pentru unificarea centurilor, iar pe viitor, dacă îmi voi reveni cu mâna aşa cum trebuie, bineînţeles că îmi doresc şi revanşa cu Froch. Însă deocamdată mergem prea departe, acum obiectivul meu este meciul cu Pascal. Cu Froch poate fi tot în 2014, la sfârşit. Dar voi decide asta cu staful meu, e prea devreme să discutăm de o revanşă cu Froch”, a menţionat Lucian Bute.
El a adăugat că Froch va câştiga meciul cu Mikkel Kessler de sâmbătă. „În meciul cu Mikkel Kessler, Froch va avea un avantaj pentru că meciul are loc la el acasă, la Londra. Ţinând cont şi de evoluţiile lui din ultimele meciuri eu cred că Froch va câştiga”, a pronosticat boxerul român.
În următoarea perioadă, Lucian Bute se va ocupa cu pregătirile pentru nunta cu prietena sa, Elena Aprozeanu, programată la la 15 iunie, la Galaţi. „Când am stabilit data nunţii eu nu ştiam că o să boxez cu Pascal. Acest meci nu era definitivat atunci. Data nunţii fusese stabilită cu foarte mult timp înainte. O victorie cu Pascal ar fi fost un cadou de nuntă pentru viitoarea mea soţie. Dar acest meci va rămâne un cadou, numai că va fi în 25 ianuarie. Eu o să merg acasă, la Galaţi, o să pregătesc nunta care este un eveniment foarte important pentru mine. După cum se ştie, va avea loc pe 15 iunie. Verigheta o să o pun la mâna dreaptă dacă nu o să încapă pe inelarul mâinii stângi. Chiar am încercat şi nu intră, poate se mai desumflă mâna până atunci”, a explicat Bute.
În cazul în care va avea un fiu, Lucian Bute nu îl va îndruma spre box, un sport pe care îl consideră foarte dur. „Uitându-mă în urmă la cei 20 de ani de box ai mei, dacă voi avea un băiat primul impuls e să nu îl îndrum spre acest sport. E un sport foarte dur, eu nu mă plâng, îmi place ce fac, dar nu îl voi îndruma. Însă dacă el va alege boxul eu îl voi sprijini. Dacă o să fie fată, nu cred că va face box, o voi îndruma spre un sport feminin”, a adăugat pugilistul.
Lucian Bute a fost operat la 9 mai, la braţul stâng, meciul cu Jean Pascal, programat la 25 mai, fiind amânat. Operaţia a fost efectuată la „Palms Wellington Surgical Center” din Palm Beach, de către Veronica Pedro, medic ortoped specializat în probleme la mâini.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS