13.7 C
Craiova
sâmbătă, 27 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportCraiovenii, pe doi la Cupa „Radu Zamfirescu“

Craiovenii, pe doi la Cupa „Radu Zamfirescu“

Voleibaliştii de la SCM-U Craiova au fost învinşi în meciul decisiv de formaţia sârbă Djerdap Kladovo, scor 3-1, care a şi luat trofeul

Cu două victorii şi o înfrângere, echipa masculină de volei SCM-U Craiova s-a clasat pe locul doi la competiţia amicală Cupa „Radu Zamfirescu“, desfăşurată vineri şi sâmbătă în Bănie, chiar în organizarea clubului SCM.
Oltenii, pregătiţi de Dan Pascu şi Claudiu Mitru, au avut o evoluţie bună în prima zi când au reuşit să se impună cu 3-0 în faţa ambelor adversare din România, colegele de prima ligă, CSM Bucureşti şi Universitatea Cluj. Sâmbătă, în meciul decisiv pentru stabilirea câştigătoarei trofeului, gazdele au fost învinse de oaspeţii din străinătate, formaţia sârbă Djerdap Kladovo, cu scorul de 3-1 (20- 25, 30-28, 25-23, 25-20). Formaţia din Kladovo a plecat acasă cu trofeul, SCM-U Craiova s-a clasat pe locul secund, „U“ Cluj pe locul trei, iar CSM Bucureşti, noua echipă a fostului libero al Craiovei din sezonul trecut, Milos Gavrilovic, a încheiat turneul de verificare pe locul patru.

Pascu: Putem face o figură frumoasă în campionat

După ultimele amicale din presezon, antrenorul SCM-U, Dan Pascu, a tras câteva concluzii: „A fost un ultim test de verificare dinainte de startul competiţional şi am încredere că putem să facem o figură frumoasă în această ediţie de campionat. Aşa cum anticipasem, a fost un turneu puternic, cu partide disputate A fost un turneu util, cel puţin pentru noi, mai ales că am avut de-a face cu o echipă din campionatul sârbesc. Chiar în ultimul joc al turneului am întâlnit echipa din Kalodovo, care, după un start bun al nostru, a reuşit să se impună. Eu sunt mulţumit de ceea ce am văzut la echipa noastră“. Managerul echipelor de volei de la SCM-U Craiova a mizat în cele trei partide pe următorul lot de jucători: Laurenţiu Vânătoru, Bogdan Bratoşin, Filip Todor, Mihai Dumitrache, Ştefan Romanescu, Teodor Milotin, Vladimir Jovic (libero), Ionuţ Teleleu, Adrian Briscan, Dragoş Toma, Ştefan Someşan, Nicuşor Ghionea. Sezonul debutează săptămâna aceasta, cu faza I a Cupei României, dar craiovenii vor sta deoarece adversara care ar fi trebuit să o întâlnească, LPS Bihorul Oradea, nu s-a mai înscris în campionat şi implicit nici în Cupă. Laurenţiu Vânătoru şi colegii săi vor disputa primul joc oficial pe 6 octombrie, în runda inaugurală din noul sezon al Diviziei A1, când SCM-U Craiova va primi vizita campioanei Remat Zalău.

Turneul „Radu Zamfirescu“

Rezultatele înregistrate :
Vineri: „U“ Cluj – Djerdap Kladovo 0-3 (23-25, 22-25, 20-25), SCM- U Craiova – CSM Bucureşti 3 – 0 (25-18, 28-26, 25-20), CSM Bucureşti – Djerdap Kladovo 1-3 (18-25, 24-26, 25-23, 23-25), SCM-U Craiova – „U“ Cluj 3-0 (25-16, 25-21, 25-22).
Sâmbătă: „U“ Cluj – CSM Bucureşti 3-0 (25-18, 25-23, 26-24), SCM-U Craiova – Djerdap Kladovo 1-3 (25-20, 28-30, 23-25, 20-25).
Clasament final: 1. Djerdap Kladovo, 2. SCM-U Craiova, 3. „U“ Cluj, 4. CSM Bucureşti.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS