17.5 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportCarmen Tocală, atac acid la FRB

Carmen Tocală, atac acid la FRB

Carmen Tocală, actualul preşedinte al Agenţiei Naţionale pentru Sport şi Tineret (ANST), a lansat un atac la adresa conducerii FR Baschet, de unde s-a autosuspendat de la începutul lunii iunie. Şefa sportului românesc lansează acuzaţii la adresa FR Baschet cu privire la faptul că nu a fost adus un antrenor cu prestigiu la cârma echipei naţionale, deşi erau bani destui. Cu Mladen Ostojic pe bancă, România a ratat calificarea la CE de anul viitor.

„Am rămas cu şansa
în mână şi cu banii
în buzunar“

„Sunt supărată pentru ratarea turneului final. Avem patru antrenori pe listă, din SUA, Macedonia, Grecia, plus cel de la Beşiktaş, toţi cu pretenţii financiare, dar şi cu rezultate. Federaţia s-a zgârcit, în conturi existau 200.000 de euro, bani strânşi doi ani din venituri proprii, pentru campania asta. România avea şanse să se califice, trei echipe s-au calificat din grupa noastră, iar noi am rămas cu şansa în mână şi cu banii în cont“, a spus Tocală, citată de Gsp.
Aceasta a mai spus că nu înţelege de ce oficialii FRB au ţinut banii la ciorap, în loc să aducă un antrenor mai bun ca Mladen Ostojic: „Bugetul total pentru antrenor şi premierea jucătorilor, dacă se obţinea calificarea, era de 200.000 de euro. Antrenorul ar fi avut 50.000 de euro prin contract, plus aceeaşi sumă drept bonus pentru calificare, iar băieţii ar fi împărţit restul de bani ca premiere. Banii există şi acum în contul federaţiei, în valută, de ce au adus un antrenor care nu avea contract la nici o echipă de club? Am ratat o şansă mare, după atâţia ani. Au ţinut banii la ciorap, acum pot fi fericiţi, au bani de salarii încă un an“.
Numirea lui Mladen Ostojic în funcţie s-a produs pe 6 iulie, în săptămâna premergătoare reunirii lotului de jucători. În momentul în care Tocală a părăsit FR Baschet, pe 1 iunie 2012, toate echipele din grupa de calificare din care a făcut parte şi România aveau antrenor numit în funcţie.
România a încheiat preliminariile pentru turneul final cu un bilanț negativ, o victorie și șapte înfrângeri: 90-84 cu Olanda, 64-80 cu Georgia, 79-84 cu Bosnia-Herțegovina, 53-89 cu Letonia, 74-80 cu Olanda, 74-91 cu Georgia, 53-98 cu Bosnia-Herțegovina și 77-85 cu Letonia.
În prezent, şefia FR Baschet aparţine lui Dan Berceanu (secretarul general), în calitate de interimar. El este cunoscut ca fiind unul dintre oamenii de încredere ai lui Carmen Tocală. Acuzaţiile au darul de a surprinde.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS