20.6 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportGustul dulce al promovării

Gustul dulce al promovării

http:http://www.youtube.com/watch?v=J_PbLIS4hDQ
http:http://www.youtube.com/watch?v=cM3jBmtEj-w
http:http://www.youtube.com/watch?v=6fm_AVNNtkA
http:http://www.youtube.com/watch?v=M4fGabKsU8w
http:http://www.youtube.com/watch?v=-kEQ94IogUo
http:http://www.youtube.com/watch?v=pcZWsw41MTE
http:http://www.youtube.com/watch?v=T9YVOguCDuI

CS Apa Craiova a promovat în Liga a III-a la capătul unui meci nebun cu emoţii puternice

Incertitudine, deznădejde, optimism, dramatism, bucurie… Acestea au fost stările trăite miercuri seară, la Rovinari, de fotbaliştii craioveni de la CS Apa, o echipă mică, dar ambiţioasă. Trupa lui Victor Naicu a câştigat meciul de baraj cu Posada Perişani, scor 3-2, şi va juca în Liga a III-a din sezonul viitor, însă această promovare are o poveste foarte frumoasă. În spatele acestui succes stă multă suferinţă şi multă muncă, totul coroborat cu o lipsă mare de bani, dar dorinţa de reuşită a fost mult mai puternică, chiar determinantă.
„Am intrat mai greu în meci, am primit rapid două goluri şi totul părea terminat, dar eu eram sigur că avem puterea să revenim, pentru că ştiam ambiţia acestor băieţi. De la 0-1 am mai întors meciul, dar de la 0-2 nu. Asta înseamnă că avem valoare şi tărie de caracter. Nici acum nu-mi vine să cred că am promovat. Nimeni nu ştie cât am muncit noi, fără condiţii, cu bani foarte puţini… Băieţii sunt angajaţi, veneau la antrenamente cum puteau, uneori eram şi patru la pregătire, dar iată că talentul şi voinţa au învins. Am reuşit practic imposibilul. Sunt mândru de fiecare. Toţi sunt speciali“, a mărturisit după meci antrenorul Victor Naicu.
„Cred că o să-mi revin după vreo trei zile. Acum parcă visez şi nu vreau să mă trezesc. Am realizat acest proiect cu bani foarte puţini, cu eforturi mari, pe care numai noi le ştim, dar asta s-a întâmplat pentru că această echipă este formată din oameni cu caractere puternice. Fotbaliştii aceştia au jucat cu sufletul, de plăcere, şi mă determină să mă înclin în faţa lor şi să le mulţumesc pentru tot ce au făcut“, a punctat Iulian Diaconu, preşedintele Consiliului de Administraţie al CS Apa.

Bucurie umbrită

Fluierul final a declanşat fiesta în tabăra craioveană, jucătorii au încins o horă la mijlocul terenului şi au încercat să savureze victoria. După câteva minute, toţi au început să se intereseze de soarta portarului vâlcean Alexandru Cruceru, care spre sfârşitul meciului a căzut pe teren din cauza căldurii şi a zăcut minute bune. Ulterior, a fost transportat la spital, unde a fost diagnosticat cu edem cerebral, toată delegaţia echipei Posada Perişani fiind foarte afectată. Din nefericire, veştile venite din tabăra vâlceană nu sunt bune, apropiaţii mărturisind că a fost transportat cu elicopterul la un spital din Bucureşti, starea acestuia fiind în continuare gravă.
„Cruceru îşi revenise de dimineaţă (ieri – n.r.), era puţin ameţit, apoi la prânz a intrat din nou în comă. Incertitudinea planează asupra sa, iar familia e disperată. Va fi operat pe creier“, a dezvăluit un apropiat al echipei.
„Cum să nu te marcheze cele văzute? Parcă nici nu poţi să te mai bucuri… Sper să-şi revină“, a spus căpitanul echipei craiovene, Costinel Răduţ, fiind aprobat de coechipierii săi.
Plecaţi spre Craiova, Cristi Stăncuţa, Adrian Surdu şi Victor Naicu au dat tonul scandărilor, „Campionii, Campionii!“ auzindu-se cel mai des în autocarul juveţilor, din al căror repertoriu nu puteau lipsi nici cântecele celebre ale Universităţii.

A curs sucul, nu berea

Aşa cum era firesc, a urmat o petrecere la un restaurant de lângă Filiaşi, unde jucătorii au fost primiţi de lăutari pe acorduri mobilizatoare, „observatorii“ de la terasă fiind convinşi că urmează să fie consumate cantităţi considerabile de alcool. Aşteptările n-au fost confirmate, după una-două beri şi câţiva mititei, toţi jucătorii au trecut pe sucuri, primind aprecieri până şi din partea angajaţilor restaurantului. „Ce copii cuminţi! Eu îmi făceam probleme că n-o să fac faţă cu răcirea berii, iar ei mi-au consumat tot sucul…“, a fost replica doamnei care administra restaurantul cu pricina.
A urmat o remarcă promptă din partea preşedintelui Silviu Buzărnescu: „Aşa este, sunt băieţi cu caractere frumoase, serioşi. Nici unul nu le are cu băutura, de aceea ţin foarte mult la ei şi voi face tot posibilul să le ofer tot ce-i mai bun. Pe unde am fost cu ei, niciodată nu am avut probleme şi sunt de apreciat pentru asta“.
Unde au făcut exces Răduţ şi compania a fost pe ringul de dans, staff-ul tehnic şi cel administrativ fiind şi el nelipsit de la sârbe şi hore.

„De acum începe greul“

Discuţiile despre trecut şi viitor au alternat, oficialii Apei povestind întâmplările petrecute de-a lungul campionatului din Liga a IV-a, dar, mai ales, despre fazele-cheie din meciul cu Posada, analizele fiind făcute la „sânge“. „Parcă e şi mai frumoasă victoria asta, ţinând cont de modul în care a decurs scorul şi lucrurile din teren. Dacă nu se întâmpla nenorocirea cu portarul lor, puteam spune că a fost o partidă specială“, a fost concluzia trasă de Silviu Buzărnescu. „Pentru noi, acum începe greul“, a punctat oficialul craiovean, căzând pe gânduri. „Nu din cauza echipei îmi fac griji, pentru că avem jucători de valoare, rezistăm cu siguranţă în C, ci din cauza banilor… N-au fost mulţi deloc anul trecut, dar am reuşit să-i drămuim cu folos, însă în Liga a III-a nu facem faţă cu bugetul ăla. Trebuie îmbunătăţit dacă vrem să facem fotbal. Dacă nu, mai bine dăm cu cheia şi la revedere… Mă gândesc că noi suntem echipa care reprezentăm acum Craiova şi sper să vină alături de noi oameni cu bani, să ne ajute. Chiar şi primăria ne-ar putea ajuta cu ceva, oricât de puţin ar fi, pentru noi înseamnă mult. Dacă vom găsi sprijinul necesar, promitem că în doi ani urcăm în Liga a II-a şi în acest fel am reînvia fotbalul craiovean. Vă daţi seama cum ar fi să o avem anii următori pe Universitatea în Liga I, pe noi în Liga a II-a şi una-două echipe în Liga a III-a? Ar fi o piramidă din care am avea numai de câştigat, fotbalul craiovean ar fi o forţă cu siguranţă! Cine ştie, poate că acum visăm, dar aşa visam şi anul trecut, când am zis să promovăm şi iată că s-a întâmplat. Poate că se va realiza şi această idee. Oricum, Craiova merită mai mult“, a punctat Silviu Buzărnescu.

CS Apa Craiova

Lotul echipei: A. Firulescu, Ad. Surdu – Dr. Ionele, D. Stancu, Cl. Sodoleanu, Ad. Gheorghiţă, A. Lupu, R. Tătaru, I. Cofin, O. Trăistaru, T. Trăistaru, M. Niţă, Ad. Nedelea, C. Răduţ, An. Băia, C-tin Cojocaru, Cr. Stăncuţa, M. Tâmplaru, C. Marin, Ad. Dobre, Ad. Crişan.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS