26.7 C
Craiova
marți, 7 mai, 2024
Știri de ultima orăSportSpania, demonstraţie de forţă cu Irlanda

Spania, demonstraţie de forţă cu Irlanda

„Furia roja“ a umilit reprezentativa Irlandei şi i-a trimis acasă pe elevii lui Giovanni Trapattoni

Spania, campioana mondială şi europeană en-titre, a făcut o adevărată demonstraţie de forţă joi seară, contra Irlandei, câştigând cu 4-0, la capătul unui joc încântător, din cadrul etapei a doua a grupei C de la CE din 2012. Pentru „Furia roja“ au marcat Torres (‘4, ‘70), Silva (‘49) şi Fabregas (‘83).
Spania: Casillas – Arbeloa, Piqué, Ramos, Alba – Xavi Hernandez, Busquets, Xabi Alonso (‘65, Martinez) – Silva, Torres (‘73, Fabregas), Iniesta (‘80, Cazorla). Selecţioner: Vicente Del Bosque.
Irlanda: Given – O’Shea, St. Ledger, Dunne, Ward – Mc Geady, Whelan (‘80, Green), Andrews, Duff (‘76, McClean) – Keane, Cox (‘46, Walters). Selecţioner: Giovanni Trapattoni (Italia).
„Am făcut un meci foarte bun. Încă din primul minut, am avut dorinţa de a demonstra că suntem cei mai buni. Golul înscris după patru minute de joc ne-a simplificat misiunea. Acum, un punct cu Croaţia ne poate fi suficient pentru a accede în sferturile de finală. Evident, când am aflat că fac parte din primul 11 am fost foarte încântat. Dar dacă selecţionerul mergea pe altă variantă pentru acest meci, nu ar fi fost nici o problemă. Eu joc în cea mai bună echipă din lume, în orice caz în echipa campioană mondială şi europeană, şi deci cunosc bine nivelul coechipierilor mei“, a declarat Fernando Torres, conform Agerpres.
„Evident, suntem foarte decepţionaţi pentru acest rezultat. Pentru a doua oară, după meciul cu Croaţia, încasăm un gol după numai trei minute de joc. Este dificil să revii la scor în faţa unei echipe atât de puternice cum este Spania. Această echipă este o orchestră! Fiecare jucător participă la perfecţie la construcţia acţiunilor. Pentru ultimul nostru meci, cu Italia, eu vreau să cred că ne vom face datoria cum se cuvine. Dacă ei vor merge în sferturile de finală, atunci asta se va datora calităţilor lor, dar în nici un caz nu vor beneficia de ajutorul Irlandei“, a declarat italianul Giovanni Trapattoni, selecţionerul echipei Irlandei.

Italia, „chinuită“ de Croaţia

În celălalt meci al grupei C, Italia a remizat, scor 1-1, la Poznan, cu naţionala Croaţiei, golurile fiind marcate de Pirlo (‘39), respectiv Mandzukici (‘72).
Italia: Buffon – Bonucci, De Rossi, Chiellini – Maggio, Marchisio, Pirlo, Thiago Motta (‘62, Montolivo), Giaccherini – Balotelli (‘69, Di Natale), Cassano (‘83, Giovinco). Antrenor: Cesare Prandelli.
Croaţia: Pletikosa – Srna, Corluka, Schildenfeld, Strinici – Rakitici, Vukojevici, Perisici (‘68, Pranjici), Modrici – Mandzukici (‘90+4, Kranjcar), Jelavici (‘83, Eduardo). Antrenor: Slaven Bilici.
„Am evoluat împotriva unei echipe foarte fizice, am jucat mai bine decât croaţii şi totuşi nu am putut să câştigăm. Am gestionat bine avantajul fără să riscăm nimic. Am avut câteva oportunităţi de a marca al doilea gol şi, mai ales, am avut un bun echilibru în teren. Trebuia să ucidem meciul, asta ar fi trebuit să facem. Ne-am relaxat, însă, un moment şi am primit un gol evitabil. Dar suntem în continuare vii şi putem merge mai departe“, a spus selecţionerul Italiei, Cesare Prandelli.
„Am avut destule probleme cu Balotelli şi Cassano în prima repriză, deoarece italienii au avut prea mult spaţiu la mijlocul terenului şi au profitat de acest lucru pentru a-şi crea ocazii. Vreau să-mi felicit însă echipa pentru voinţa şi caracterul cu care s-au luptat în repriza secundă“, a declarat croatul Slaven Bilic.
După etapa a doua, clasamentul grupei C se prezintă astfel: 1. Spania 4 puncte (golaveraj 5-1), 2. Croaţia 4 (4-2), 3. Italia 2 (2-2), 4. Irlanda 0 (1-7). În ultima etapă din grupă, programată luni, de la ora 21.45, Croaţia va întâlni Spania (Dolce Sport 1), iar Italia va juca împotriva Irlandei (TVR 1).
Partidele din Grupa D, Ucraina – Franţa şi Suedia – Anglia, s-au disputat vineri seară, după închiderea ediţiei.
În weekend se vor desfăşura următoarele partide: sâmbătă, grupa A (etapa a treia): Grecia – Rusia (21.45, TVR 1), Cehia – Polonia (21.45, Dolce Sport 1); duminică grupa B (etapa a treia): Portugalia – Olanda (21.45, Dolce Sport 1), Danemarca – Germania (21.45, TVR 1).

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS