18.1 C
Craiova
miercuri, 8 mai, 2024
Știri de ultima orăSportPandurii şi-a îmbunătăţit lotul

Pandurii şi-a îmbunătăţit lotul

Cosmin Băcilă, Alexandru Dan şi Cristian Melinte şi-au pus semnătura pe contractele oferite de clubul gorjean

Prim-divizionara Pandurii Târgu Jiu a obţinut semnăturile a trei fotbalişti, fiind vorba despre Cosmin Băcilă, Alexandru Dan şi Cristian Melinte. În cazul primului jucător a fost vorba despre o prelungire de contract, după ce vechea înţelegere expirase la sfârșitul ediţiei precedente de campionat. Noul angajament al lui Cosmin Băcilă, care revine pe teren după o absenţă destul de mare, cauzată de o fractură de tibie şi peroneu, are valabilitate doi ani. „Este o revenire normală, pe care o aşteptam. Mă bucur că voi fi din nou alături de colegii mei şi că s-a terminat calvarul prin care am trecut. Abia aştept să revin. Sunt apt din punct de vedere fizic şi voi începe normal pregătirea, alături de ceilalţi colegi“, a declarat Băcilă pentru Sport în Gorj. „Perioada de negocieri a fost grea şi regret faptul că semnarea contractului a venit atât de târziu. Important este că am reuşit să ne înţelegem şi să mergem mai departe împreună într-un sezon pe care eu îl vreau pentru Pandurii măcar la fel de bun ca şi cel precedent. Echipa a suferit modificări, au plecat jucători importanţi, au venit şi vor mai veni jucători, dar eu cred că vom reuşi să facem o treabă bună şi în acest sezon la Pandurii“, a completat Cosmin Băcilă.

Mai aşteaptă atacanţi

În cazul celorlalţi fotbalişti înrolaţi de gorjeni, trebuie spus că Alexandru Dan este un junior care a evoluat ultima dată la divizionara B Mureşul Deva, iar Cristian Melinte este un mijlocaş central, venit împrumut de la Palermo.
„În următoarele zile vor mai veni doi-trei jucători, mai ales pentru atacul echipei“, a anunţat Petre Grigoraş, care la reunirea echipei, de joi seară, a avut la dispoziţie un lot format din: portari: David Lazar, Daniel Popescu, Adrian Horvat; jucători de câmp: Bogdan Unguruşan, Adrian Rusu, Claudiu Voiculeţ, Cosmin Băcilă, Gabriel Oiţă, Călin Cristea, Albert Voinea, Alexandru Grigoraş, Alexandru Avramescu, Alexandru Ciucur, Daniel Unguru, Roberto Dumitru, Valentin Lemnaru, Ionuţ Tătaru, Dan Nistor, Alexandru Maxim, Alexandru Neagu, Alexandru Vlad, Ionuţ Rada, Sabin Lupu (CSJ Ştiinţa Craiova), Cristian Melinte (Palermo), Alin Ignea (UTA), Iulian Mamele (Concordia) şi Deyvidas Matulevicius (MKS Cracovia). Au lipsit: Viera, Cardoso, Ibeh, Răduț, Mingote şi Pleaşcă.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS