7 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportMutu a făcut cel mai bun meci de la Cesena

Mutu a făcut cel mai bun meci de la Cesena

Atacantul echipei Cesena, Adrian Mutu, a înscris un gol şi a obţinut un penalti în meciul pierdut, joi seară, în deplasare, scor 2-3, în faţa formaţiei Lazio Roma, confruntare în care gazdele au revenit după ce au fost conduse la pauză cu 2-0, deşi se aflau în inferioritate numerică. Mutu, integralist la Cesena, a marcat în minutul 13, iar în minutul 32 a fost faultat în careu de Konko, ceea ce a atras eliminarea jucătorului de la Lazio şi acordarea unui penalti pentru oaspeţi. Lovitura de la 11 metri a fost transformată de Iaquinta. Pentru Lazio Roma au înscris Hernanes ‘52, Lulici ‘60 şi Kozak ‘63. Adrian Mutu a primit şi un cartonaş galben, în minutul 73.
Fundaşul Ştefan Radu a lipsit din lotul echipei Lazio la acest meci contând pentru etapa a 23-a a campionatului Italiei.
„Mutu iluzionează Cesena, iar apoi… incredibila Lazio – de la 0-2 la 3-2 în 10 minute“, a notat fiorentinanews.com. „Ceea ce s-a întâmplat pe stadionul „Olimpico“ este incredibil. Cesena a dominat 45 de minute jocul cu Lazio şi a încheiat prima repriză cu 2-0, datorită golurilor lui Mutu şi Iaquinta din penalti. În a doua repriză, Lazio a întors rezultatul prin golurile lui Hernanes, Lulici şi Kozak“, a mai notat sursa citată.
„Incredibila şi nebuna Lazio“, a titrat şi Gazzetta dello Sport, în timp ce Datasport i-a acordat lui Adrian Mutu nota 6,5, cea mai mare de la Cesena. „Un spin în prima parte a jocului. Rapid, alături de Iaquinta. În a doua repriză, munceşte mult, dar rămâne blocat în apărarea echipei Lazio“, a punctat agenţia italiană.
• Alexandru Vîrtosu

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS