22.3 C
Craiova
miercuri, 8 mai, 2024
Știri de ultima orăSportRalbex a tăiat elanul Sopotului

Ralbex a tăiat elanul Sopotului

Turcineştiul a ieşit câştigătoare din confruntarea de la Severin şi aşteaptă noile provocări, în timp ce campioana Doljului a pierdut, pentru a doua oară consecutiv, şansa de a evolua în Liga a III-a

Formaţia gorjeană Ralbex Turcineşti a reuşit să câştige barajul pentru promovarea în Liga a III-a cu CS Sopot, scor 3-2 (0-0), disputat pe stadionul „Termo" din Severin, la capătul unui meci spectaculos, dar şi tensionat. După o primă repriză „albă", dar cu destule ocazii de poartă, doljenii dominând ostilităţile din teren, în partea secundă a „plouat" cu goluri. Cei care au deschis scorul au fost gorjenii, Alexandru Ştefan transformând impecabil un penalti obţinut de Robert Tiron (1-0, ‘54). „Buimăciţi" de golul primit, elevii lui Ionel Luţă au fost „pedepsiţi" din nou, la doar două minute, mijlocaşul de bandă Tiron executându-l pe Ionuţ Dragomir cu un voleu din marginea careului de 16 metri (2-0, ‘56). Formaţia din Sopot a continuat să-şi preseze adversara, căutând golul care să relanseze lupta, dar cei care au punctat au fost tot gorjenii, Tarhat reluând cu capul o centrare venită de pe dreapta (3-0, ‘76). Nemaiavând ce să piardă, Sopotul şi-a „baricadat" adversara şi a reuşit să obţină o lovitură de pedeapsă, Ionuţ Troacă şi-a asumat răspunderea şi a redus din diferenţă (3-1, ‘78). Finalul a fost extrem de disputat, doljenii, care au stat mult mai bine la capitolul fizic, au reuşit să rateze aproape din toate poziţiile, doar Cristian Idita, intrat pe parcurs, a ieşit din tipar, executând perfect o lovitură liberă de la aproximativ 20 de metri (3-2, ‘90+1). Impulsionaţi de cea de-a doua reuşită, doljenii au căutat şi golul egalizator şi au avut şansa pentru câteva secunde bune, după ce în minutul 90+3 portarul gorjenilor, Dorin Hârşu, a văzut „roşu", iar în poartă a intrat un jucător de câmp. Din nefericire pentru CS Sopot, nici un jucător nu a reuşit să se mai apropie periculos de poarta celor de la Ralbex Turcineşti, care au „încins" hora bucuriei la mijlocul terenului, imediat după fluierul de final al centralului Alin Roşu.

 

A curs şampania
la Turcineşti

 

Plecaţi de la Severin, gorjenii s-au oprit direct într-un restaurant, unde au petrecut până în zori, după cum susţine antrenorul Ralbex Turcineşti, Cătălin Bucă. „Am sărbătorit promovarea până pe la patru dimineaţă. Era normal să se întâmple aşa, pentru că era vorba despre o realizare mare, venită după un an de muncă. Revenind la meci, pot spune că a fost greu, aşa cum ne-am aşteptat. Am întâlnit o echipă foarte bună, bine pregătită fizic, dar am reuşit să compensăm prin experienţă. Pentru sezonul viitor ne-am propus menţinerea în Liga a III-a, dar pentru asta va trebui să mai aducem doi-trei jucători în perioada următoare. Până atunci, trebuie să ne bucurăm de scurta vacanţă pe care o avem", a spus, pentru GdS, Cătălin Bucă. „Aşa cum am promis, echipa mea a luptat până la capăt şi a obţinut această promovare chiar dacă puţini au crezut în noi. A fost meciul lui Tiron, pot să spun că el ne-a câştigat această partidă. Din păcate, am avut de luptat şi contra arbitrilor, care le-au dat zeci de lovituri adversarilor din preajma careului nostru, dar am reuşit să jucăm foarte bine şi să ne impunem chiar şi în aceste condiţii ostile nouă", a declarat patronul gorjenilor, Marius Benegui, pentru sportingorj.ro.

Pentru Ralbex Turcineşti au evoluat următorii jucători: D. Hârşu – E. Gugu, Fl. Buliga, I. Sichitiu, A. Cornescu – Al. Ştefan, C. Dudău, H. Barbu, R. Tiron – D. Sanda, Ad. Tarhat. Rezerve au fost: An. Oancea, D. Fugaru, Şt. Doldur, C. Bulioiu, I. Mălăele, A. Tilivea şi I. Bucă.

 

„Nu-mi vine să cred cum am ratat promovarea"

 

În tabăra Sopotului domneşte regretul, tehnicianul Ionel Luţă acceptă cu greu înfrângerea, având de reproşat câte ceva şi brigăzii de arbitri, formată din Flavius Alin Roşu (Timişoara) – Raul Constantin Ghiciulescu (Lugoj) şi Călin Flavius Radosav (Timişoara). „În debutul meciului, ni s-a anulat un gol perfect valabil, Dascălu a şutat din şase metri, mingea a lovit în interiorul barei din stânga şi a trecut cu o palmă de linia porţii, dar centralul a lăsat jocul să continue. Arbitrajul a fost slab, mai ales în repriza a doua. S-a cunoscut experienţa portarului lor, a apărat extraordinar. Toate golurile primite au fost numai din greşelile noastre, greşeli impardonabile. Nu-mi vine să cred cum am ratat promovarea. Am dominat tot jocul, am ratat cât pentru cinci meciuri şi, totuşi, am pierdut. Ghinion, neşansă, toate în cel mai important meci", a spus antrenorul Sopotului. „Nu ştiu ce va urma. Săptămâna viitoare ne vom întâlni, va avea loc şi o şedinţă a Consiliului de Administraţie şi vom vedea ce va fi", a completat Ionel Luţă, care a mizat pe: I. Dragomir – A. Drăgan, P. Ghenescu, I. Dascălu, M. Marinică – A. Troacă, Cr. Surcel, C. Bouleanu, Gh. Barbu – M. Goagă, I. Cazacu. Rezerve au fost: C. Tătaru – M. Badea, Cr. Idita, D. Udrescu, I. Barbu, Şt. Stuparu, Ad. Corneanu.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS