7 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportRăzvan e susţinut de jucători

Răzvan e susţinut de jucători

Tricolorii vor să câştige cu Bosnia şi astfel să-l ajute şi pe selecţioner să rămână la cârma naţionalei României

Partida cu Bosnia-Herţegovina, programată pe 3 iunie, a devenit de ieri o certitudine, deoarece federaţia bosniacă a adoptat noul statut, cu reglementările FIFA şi UEFA, astfel că România va trebui să rezolve propriile-i probleme şi să câştige cele trei puncte puse în joc. În ciuda discuţiilor din jurul naţionalei, selecţionerul Răzvan Lucescu fiind contestat vehement de oamenii de fotbal, care îi caută deja un înlocuitor, tricolorii îşi văd de treabă şi se concentrează asupra meciului de pe stadionul „Giuleşti“. Mai mult, optimismul a pus stăpânire pe tot lotul, ieri venind rândul lui Costel Pantilimon şi Lucian Sânmărtean să afirme că o victorie contra Bosniei ar readuce şansele de calificare la Euro 2012, apărându-l, de faţadă sau nu, pe selecţioner.
„Faptul că am fost convocat pentru acest meci de Răzvan Lucescu mă obligă să joc şi pentru dânsul. O să încerc să-i confirm încrederea. Personal, joc şi pentru dânsul. Mă simt grozav şi, deşi nu am fost la lot în ultimul timp, mă înţeleg foarte bine cu băieţii. Pe majoritatea îi cunosc din campionatul intern şi suntem prieteni. Atmosfera e bună la naţională, am gânduri mari şi sper să joc împotriva Bosniei. Mă surprinde să ajung din nou la naţională la vârsta asta. Faptul că am lipsit atât de la lot a fost cauzat şi de lipsa de formă şi de continuitate din ultimii ani“, a spus Sânmărtean. „Dacă voi evolua, o să încerc să ajut în plan ofensiv echipa. Mie nu mi s-a părut că jocul naţionalei de până acum a fost slab“, a completat jucătorul Vasluiului.
La conferinţa de presă de ieri a fost prezent şi portarul Costel Pantilimon, care a declarat că atmosfera de la lot este foarte bună, punctând totodată importanţa meciului cu Bosnia. „Este o săptămână de acomodare. De săptămâna viitoare însă, când vom fi toţi în cantonament, va fi implicare maximă. Meciul cu Bosnia e extrem de important. Suntem obligaţi să luăm cele trei puncte. Jucăm şi pentru Răzvan acest meci, sperăm să rămână. Presiune este oriunde, dar toată concentrarea noastră trebuie să se îndrepte către echipa naţională. Căpitanul nostru, Cristi Chivu, era un lider adevărat, dar îi respectăm decizia. Am învăţat multe lucruri de la el, respectul fiind cel mai important. Cristi ştia să aprecieze fiecare nou fotbalist venit la naţională. Avem totuşi jucători experimentaţi în defensivă, Tamaş, Goian, care vor face totul să suplinească absenţa lui Chivu. Nu e problema mea cine va purta banderola. Pe Mutu l-am apreciat mereu, e un jucător de mare valoare. Prezenţa la naţională te obligă să-ţi reprezinţi ţara, plus că este un meci foarte important. Când eşti pus să alegi între vacanţă şi naţională, alegi naţionala“, a punctat Pantilimon.

Cinci stelişti şi doi dinamovişti la lot

Selecţionerul României, Răzvan Lucescu, a fost prezent miercuri seară la finala Cupei României şi a hotărât să mai convoace pentru meciul cu Bosnia cinci jucători de la Steaua şi doi de la Dinamo, fiind vorba despre Ciprian Tătăruşanu, Florin Gardoş, Iasmin Latovlevici, Cristian Tănase, Romeo Surdu, Gabriel Torje şi Marius Alexe. Jucătorii de la Steaua şi Dinamo se vor prezenta la antrenamentul naţionalei de astăzi, de la ora 11.00, care va avea loc la Centrul de Fotbal de la Buftea. Pe lângă stelişti şi dinamovişti, astăzi mai este aşteptat şi Răzvan Raţ, care a câştigat miercuri Cupa Ucrainei, iar Dorin Goian va ajunge în cantonament la sfârşitul săptămânii. „Portughezul“ Cristian Săpunaru se va alătura lotului luni.
La antrenamentul de ieri-dimineaţă, Răzvan Lucescu a avut la dispoziţie 14 jucători: Silviu Lung jr., Costel Pantilimon, Adrian Mutu, Ciprian Marica, Gabriel Tamaş, Gabi Mureşan, Lucian Sânmărtean, Cornel Râpă, Paul Papp, Gabriel Giurgiu, Liviu Antal, Alex Bourceanu, Dan Alexa şi Bogdan Stancu.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS