20.6 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportEnergia a pierdut un tempo în lupta pentru Europa

Energia a pierdut un tempo în lupta pentru Europa

Programul dens de jocuri din ultimul timp, precum şi drmul obositor spre Bacău i-au dărâmat pe handbaliştii gorjeni, care au pierdut clar în faţa unei echipe cu care se luptă direct pentru un loc de cupă europeană. Moralul celor patru victorii consecutive a contat doar în primele 20 de minute, când scorul a fost echilibrat, 11-11, dar gazdele au arătat mai multă prospeţime şi s-au detaşat decisiv la pauză, 17-12. Deşi au revenit în joc, oltenii nu au putut duce bătălia până la capăt, sfârşind învinşi la un scor destul de sever.
„Mă aşteptam să ne împiedicăm la Bacău. Avem patru jocuri în decurs de două săptămâni cu această deplasare de 600 km. Au atârnat mult, dar nu trebuie să ne ascundem în spatele acestor lucruri. N-am prins un joc extraordinar. Am tras semnalul de alarmă după jocul cu CSM Satu Mare şi s-a cam adeverit. Poate li s-a urcat şi puţin la cap, poate s-au gândit că după patru meciuri consecutive câştigate putem învinge şi prin simpla prezenţă pe teren“, a declarat antrenorul Liviu Andrieş.

Căzură pe locul şase

Cu trei etape înainte de final, Energia Pandurii Târgu Jiu ocupă locul 6, cu 29 de puncte, însă Ştiinţa Municipal Bacău, locul şapte, cu 28 de puncte, are un meci mai puţin disputat, la ultima clasată CSM Oradea. Gorjenii mai au trei teste dificile de trecut, sâmbătă, acasă, cu UCM HC Caraş-Severin, în deplasare cu CSM Bucureşti şi acasă cu campioana HCM Constanţa, însă nu renunţă la obiectivul european. „Am pierdut o luptă, dar nu şi războiul. Ne aşteaptă un meci foarte greu acasă cu Reşiţa. Încercăm să ne recuperăm şi sâmbătă să câştigăm jocul. Orice joc are încărcătura lui, orice joc are obiectivul lui, eu, ca antrenor, am obiectivul meu şi orice punct este important în acest final de campionat. Ne trebuie cinci puncte în aceste ultime trei etape, dar şi celelalte echipe se întâlnesc între ele şi contează şi rezultatele din meciurile directe. Noi trebuie să luăm meci cu meci, primul este cel cu Reşiţa şi ne trebuie victorie, apoi vom vedea ce se va întâmpla pe parcurs“, a declarat Andrieş. 

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS