20.6 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportVoleibaliştii lui Pascu înfruntă Dinamo

Voleibaliştii lui Pascu înfruntă Dinamo

Echipa masculină de volei SCM-Universitatea Craiova va susţine sâmbătă, în deplasare, un meci extrem de dificil, urmând să întâlnească Dinamo Bucureşti, în cadrul etapei a 16-a din prima divizie.
Bucureştenii au o trupă puternică, ocupă locul trei în clasament, la trei puncte în spatele primelor două clasate, Remat Zalău şi CVM Tomis Constanţa, şi au ca obiectiv declarat câştigarea campionatului.
Cu toate acestea, oltenii nu se tem de adversar, mai ales că şi în sezoanele trecute i-au învins pe rivalii tradiţionali, chiar când erau pe primul loc în Divizia A1. „Suntem cotaţi cu şansa a doua, dar, după cum se ştie, noi mergem să jucăm la victorie fiecare partidă. Întâlnim o formaţie puternică, dar jucătorii noştri în astfel de meciuri, se mobilizează. În continuare, avem doi băieţi indisponibili, Sănduţă şi Teleleu“, a spus înainte de plecarea spre Capitală, Dan Pascu, antrenorul SCM-U.
Oltenii, care ocupă locul opt în clasament, au făcut în acest campionat o figură frumoasă şi în partidele cu celelalte echipe din plutonul fruntaş. În tur, Dinamo, care a înregistrat doar două eşecuri în actuala stagiune, s-a impus cu 3-0 (17, 19, 20).
Voleibalistele de la clubul craiovean vor sta în acest weekend, urmând să dispute următorul meci miercuri, în deplasare, cu CS Provolei Botoşani, formaţie pregătită de Bertholt Văsuică, antrenor care la începutul sezonului pregătea formaţia olteană.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS