19.6 C
Craiova
miercuri, 22 mai, 2024
Știri de ultima orăSportCristian Gaţu a prins curaj

Cristian Gaţu a prins curaj

După bronzul fetelor obţinut la CE din Danemarca şi Norvegia, preşedintele FRH este convins că întreg handbalul românesc este pe drumul cel bun şi o să urce pe podium şi la masculin.

Preşedintele FRH, Cristian Gaţu, a afirmat că îşi doreşte ca handbalul românesc să aibă o nouă perioadă de glorie şi să ajungă pe podium atât la feminin, cât şi la masculin. „Aştept ca handbalul să revină în perioada de glorie, să urce pe podium şi la băieţi, şi la fete. Îmi amintesc că în ‘61-’62 eram campioni mondiali şi la băieţi, şi la fete. În 2010 ascensiunea nu s-a oprit. Dacă la mondialul din 2009 ne-am calificat cu greu şi nu am obţinut o clasare prea bună, eu sper ca acum băieţii să depăşească acele rezultate. Cel mai simplu ar fi să iasă din grupe“, a spus conducătorul FRH, pentru Mediafax.
Cristian Gaţu a afirmat că obiectivul său stabilit cu antrenorul naţionalei masculine, Vasile Stângă, este calificarea României la JO de la Londra, din 2012. „Suntem optimişti după rezultatul obţinut de naţionala fetelor, însă trebuie să fim şi realişti. La handbalul masculin, obiectivul stabilit este promovarea în grupele principale. Cu domnul Stângă am un alt obiectiv, acesta fiind calificarea la Jocurile Olimpice. Pentru acest lucru trebuie să intre în primele 12 echipe la Campionatul Mondial din Suedia“, a adăugat Gaţu. „Sunt convins că performanţa fetelor a fost aplaudată de băieţi, iar acum apare o răbufnire masculină şi vor să ajungă şi ei ca ele. Dacă jucătorii vor intra în teren conştienţi că pot să învingă şi dacă vor neglija cartea de vizită a adversarilor, s-ar putea ca buturuga mică să răstoarne carul mare“, a completat Gaţu.

Optimism mare
la Izvorani

Aflaţi la Complexul Olimpic „Sydney 2000“ de la Izvorani, tricolorii se află pe ultima sută de metri a pregătirii, urmând ca mâine dimineaţă să plece spre Elveţia şi să-şi testeze forţele la puternicul turneu de la Winterthur (7-11 ianuarie), cu reprezentativa ţării gazdă, Norvegia şi Slovenia. Din Elveţia, tricolorii vor face deplasarea direct în Suedia, la Campionatul Mondial. România face parte din Grupa C şi va evolua, în ordine, cu Croaţia (14 ianuarie), Danemarca (16 ianuarie), Algeria (17 ianuarie), Australia (19 ianuarie) şi Serbia (20 ianuarie).
La Izvorani, tricolorii sunt siguri că vor avea parte de meciuri tari în Elveţia, care îi vor ajuta să se „conecteze“ la CM din Suedia, unde speră să facă o figură frumoasă.
„Va fi un turneu util, dacă ţinem cont că sunt echipe care participă la CM, precum Norvegia. E un turneu bun, în care se vor suda relaţiile de joc. Este important să prindem moral înainte de Mondial. Este clar că Danemarca, Croaţia şi Serbia pornesc cu prima şansă, dar dacă noi avem un moral bun putem face o surpriză plăcută şi să învingem pe oricine“, a spus Ionuţ Georgescu (extremă-inter dreapta), pentru handbalvolei.ro. „Vor fi trei meciuri foarte bune pentru noi. Sper să jucăm cât mai bine şi să începem bine Mondialele, pentru că acolo contează. Meciurile din Elveţia sunt ca un ultim test, să vedem unde ne aflăm. Referitor la Mondial, trebuie să câştigăm unul dintre primele trei jocuri pentru a merge mai departe“, este de părere coordonatorul Cristian Fenici. „Vor fi meciuri grele, însă sunt foarte utile pentru noi dacă ţinem cont că unele dintre echipele care vin în Elveţia sunt calificate la Mondial. Noi ne pregătim bine, i-am vizionat de multe ori în ultimul timp şi deja îi cunoaştem în amănunt. Va fi o misiune foarte grea, dar şanse sunt“, a punctat portarul Ionuţ Ciobanu.
La ultima ediţie a Campionatului Mondial, cea din 2009, tricolorii au încheiat turneul pe locul 15. România are în palmares patru titluri mondiale, obţinute în 1961, 1964, 1970 şi 1974, şi două medalii de bronz, câştigate în 1967 şi 1990.

Şi „tineretul“ intră
în focuri

Tot în perioada 7-9 ianuarie va fi angrenată în jocuri importante şi naţionala masculină de tineret a României, care va evolua în Belgia, în grupa a VII-a de calificare la turneul final al CM din Grecia, din 2011. Meciurile din cadrul acestei grupe vor avea loc la Angleur (Belgia), între 7-9 ianuarie, cu participarea echipei ţării gazdă, Belgia, a României, Ungariei şi Poloniei. Tricolorii vor juca prima dată cu Belgia (vineri, ora 21.00), apoi cu Ungaria (sâmbătă, 17.30) şi cu Polonia (duminică, 15.30). Plecarea echipei de tineret, antrenată de Titel Răduţă, este programată tot mâine dimineaţă.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS