16.7 C
Craiova
marți, 14 mai, 2024
Știri de ultima orăSportŢol va fi antrenor-jucător la CSU

Ţol va fi antrenor-jucător la CSU

Revenit acum doi ani la CS Universitatea Craiova de la clubul spaniol CajaSur din Priego de Cordoba, tenismanul Cristian Ţol va fi, începând cu noul sezon al Superligii Naţionale de tenis de masă, atât jucător, cât şi antrenor.
Jucătorul de 36 de ani îl înlocuieşte pe Dan Băluţă şi are ca obiectiv rămânerea în prima divizie: „Ca jucător ştiu foarte bine ce am de făcut, acum rămâne de văzut dacă şi din postura de antrenor voi dovedi că mă pricep. Avem ca obiectiv evitarea retrogradării, dar noi vom încerca să intrăm în play-off, adică între primele patru echipe“. Alături de Ţol, din echipa CS Universitatea Craiova I vor mai face parte Robert Geantă, Alexandru Glogogeanu, alături de nou-venitul Lucian Neacşu, jucător cu experienţă în Superligă, originar din Slatina, dar care ultima dată a evoluat pentru echipa din Reşiţa. Neacşu îl înlocuieşte pe Daniel Simulescu, care a plecat de la clubul craiovean. În cazul în care unul dintre componenţii lotului se va accidenta, antrenorul Ţol va apela la unul dintre juniorii din club.
CS Universitatea Craiova va fi reprezentată în Superligă nu de una, ci de două echipe, a doua fiind formată din foşti jucători: Sorin Sora, Eugen Colan, Viorel Bădescu şi Dănuţ Mihalache.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

1 COMENTARIU