19.8 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportGermania aşteaptă de doi ani revanşa cu Spania

Germania aşteaptă de doi ani revanşa cu Spania

A doua semifinală a Cupei Mondiale 2010 reeditează finala Campionatului European din 2008, care a fost câştigată de iberici, cu 1-0.

 

Reprezentativa Germaniei va întâlni selecţionata Spaniei în această seară, de la ora 21.30, la Durban, în a doua semifinală a Cupei Mondiale 2010, într-o reeditare a finalei Campionatului European din 2008 câştigată de iberici cu 1-0.

Ambele echipe au ca obiectiv câştigarea titlului mondial, deşi acest lucru ar fi o premieră, până în prezent nici o echipă din Europa nereuşind să obţină trofeul suprem pe un alt continent. O explicaţie dată de specialişti pentru parcursul slab al formaţiilor europene la Mondialele ţinute pe alte continente are în vedere faptul că acestea nu au reuşit să se adapteze schimbării de fus orar. Cum în Africa de Sud diferenţa este aproape inexistentă, naţionale ca Germania, Spania sau Olanda au reuşit un parcurs foarte bun.

 

Low are încredere în tânăra sa echipă

 

Reprezentativa Germaniei s-a calificat în semifinalele Cupei Mondiale, după ce a învins, cu scorul de 4-0 (1-0), selecţionata Argentinei, sâmbătă, la Cape Town, în sferturile de finală. Unul dintre marcatorii din partida cu trupa lui Maradona, atacantul Thomas Muller, va fi suspendat pentru semifinala cu Spania din cauza cumulului de cartonaşe.

Demn de remarcat este faptul că Germania nu a mai avut o naţională atât de tânără la un turneu final mondial din 1934, la actuala ediţie media de vârstă a lotului fiind de 25 de ani. Germania poate să dea lovitura în Africa de Sud cu cel mai tânăr lot din ultimii 76 de ani. Joachim Low a selecţionat 23 de jucători cu o medie de vârstă de numai 25 de ani. Cei mai tineri sunt atacantul Thomas Muller şi mijlocaşul Toni Kroos, ambii de 20 de ani. În ciuda tinereţii lotului, Low susţine că elevii săi au mentalitate de campioni. „De mult timp sunt mândru de această echipă. Această echipă a demonstrat că are voinţă de campioană", a afirmat Lowe.

 

Del Bosque susţine că germanii sunt favoriţi

 

Reprezentativa Spaniei, campioana europeană en-titre, s-a calificat în semifinalele Cupei Mondiale, după ce a învins, cu scorul de 1-0 (0-0), selecţionata Paraguayului, într-un meci disputat sâmbătă, la Johannesburg, în sferturile de finală. Singurul gol al meciului a fost marcat de atacantul David Villa, care este golgheterul Cupei Mondiale din Africa de Sud, după faza sferturilor de finală, el reuşind să înscrie de cinci ori la competiţia sud-africană.

Spania nu a mai fost în semifinalele Cupei Mondiale de la ediţia din 1950. România, SUA şi Elveţia rămân singurele echipe care au câştigat cu Spania din noiembrie 2006. Între 2006 şi 2009, „Furia roja" a avut 35 de meciuri fără înfrângere. Victoria cu Paraguay îi duce pe Villa şi ai lui în semifinale, acolo unde nu au mai fost de 60 de ani. Spaniolii au atins sferturile de finală de cinci ori în istoria lor.

Selecţionerul Spaniei, Vicente del Bosque, susţine că adversara din semifinale, Germania, este mai în formă decât echipa sa. „Suntem între cele mai bune patru echipe din lume, iar următoarea noastră adversară va fi Germania. În acest moment, germanii sunt cei mai buni", a spus Del Bosque.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

5 COMENTARII