14.7 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportBogdan Matei, premiat în Belgia

Bogdan Matei, premiat în Belgia

Pugilistul craiovean Bogdan Matei (foto), legitimat la CFR Marfă IRLU – Dinamo Bucureşti, a participat, în ultima perioadă, la două competiţii, una internaţională şi una în ţară, câştigându-le pe amândouă. Mai întâi, sportivul pregătit de Marcel Sârba şi Ion Dragomir a participat alături de lotul naţional de tineret, condus de Miţi Mateescu, la un turneu internaţional, desfăşurat în Belgia, la Liege. „Am avut două meciuri acolo şi le-am câştigat pe amândouă. În finală am învins un american, stabilit în Belgia", a povestit sportivul din Bănie care concurează la categoria 51 kg.

După ce a revenit de la competiţia din Belgia, Matei a participat, la Bucureşti, la Cupa „Dinamo", competiţie prilejuită de aniversarea a 62 de ani de la înfiinţarea clubului. Şi aici Bogdan a fost cel mai bun la categoria sa, primind din partea organizatorilor o diplomă, dar şi un frumos trofeu.

Acum, pugilistul craiovean, care este elev la Colegiul Tehnic „Ion Mincu", se pregăteşte intens pentru Campionatul Naţional de tineret, programat chiar în Bănie, în perioada 31 mai – 5 iunie, în Sala Sporturilor „Ion Constantinescu". Bogdan vrea să-şi ia revanşa în faţa altui craiovean, Maike Cioacă, cel care l-a învins anul acesta în Cupa României. Tot pentru Campionatul Naţional de la Craiova se mai pregătesc alţi patru sportivi de la clubul ceferist: Alexandru Vanţă (75 de kilograme), Alexandru Alin Pavel (categoria 60 de kilograme), Alexandru Călinescu (60 de kilograme) şi Costinel Stângă (69 de kilograme).

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

1 COMENTARIU