17.5 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportRău, dar un pic mai bine

Rău, dar un pic mai bine

CFR Cluj – Pandurii 1-0
Stadion
„Contantin Rădulescu“, spectatori: 8.000.
A marcat: Alcantara ‘24.
CFR: Nuno Claro – Panin, Cadu, Alcantara, Edimar – Mureşan – N. Dică, Peralta (‘67, E. Dică), Culio (‘81, Bottone) – Y. Kone (‘67, L. Traore), Bud. Antrenor: Andrea Mandorlini.
Pandurii: Stanca – Popete, Rusu, Chibulcutean, Grecu – Păcurar (‘18, Nalaţi), Murgan, Orac (‘64, Stromajer), Vranjes – Tremonti (‘74, Hidişan) – Raskovic. Antrenor: Sorin Cîrţu.
Cartonaşe galbene: Edimar, Bud, Panin, N. Dică, Bottone / Grecu.
Au arbitrat: M. Balaci – I. Radu, Şt. Slabu.

Pozitivă în joc, dar neputincioasă, Pandurii s-a înclinat, după trei ani de invincibilitate, pe terenul liderului, CFR Cluj, care a forţat atât cât i-a trebuit pentru un succes la limită. CFR-ul s-a năpustit spre poarta lui Stanca, goalkeeperul oaspeţilor rezistând eroic la şuturile lui Bud (‘1) şi Y. Kone (‘3, ‘10). Pandurii l-au pierdut devreme pe căpitanul Păcurar, accidentat, înlocuit de Nalaţi, iar banderola a ajuns pe braţul lui Chibulcutean. Presiunea clujenilor s-a accentuat şi Stanca şi-a mai trecut în cont o intervenţie salvatoare, de această dată în faţa lui Peralta (‘22). CFR Cluj a reuşit să deschidă scorul în minutul 24, printr-o lovitură de cap a lui Alcantara din zece metri, în urma unui corner executat de Nicolae Dică. Oltenii se pot considera nedreptăţiţi deoarece înaintea golului au fost două faulturi nesancţionate de centralul Marian Balaci, la Stanca şi la Grecu. „Liga I este o pălărie prea mare pentru Marian Balaci, care în multe momente a fost depăşit de joc. Nu contestăm victoria CFR-ului, dar nici nu putem trece cu vederea că în faza premergătoare golului a fost fault la Stanca, dar, mai ales, la Grecu“, a spus secretarul general Băloi.

Nu am pus probleme

La reluare, CFR a făcut pasul înapoi, însă Pandurii nu a avut forţa să atace egalarea în ciuda unei posesii superioare adversarului. Tot clujenii au fost mai periculoşi prin Bud, voleu din afara careului şi paradă senzaţională a lui Stanca (‘60) şi Nicolae Dică (‘89, bară). În ciuda înfrângerii, oficialii clubului Pandurii văd luminiţa de la capătul tunelului odată cu revenirea lui Cîrţu. „Am jucat cu echipa care, cred eu, va câştiga campionatul. Cred că
ne-am mişcat un pic mai bine, dar nu am pus nici un fel de probleme echipei CFR Cluj. Sunt mulţumit de Cîrţu. Sperăm să rezistăm mai mult împreună, să nu mai ajungem la despărţiri premature. Am încredere că Pandurii se va salva“, a spus Condescu.
Cârţu a trimis săgeţi către arbitru: „Au fost câteva decizii pe care arbitrul trebuia să le ia şi cred că se schimba puţin rezultatul“.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

2 COMENTARII