29.5 C
Craiova
duminică, 16 iunie, 2024
Știri de ultima orăSportFiorentina, în război cu Bayern München

Fiorentina, în război cu Bayern München

Fără Mutu, gruparea italiană va încerca să elimine formaţia bavareză, care s-a impus în tur cu 2-1, şi să se califice în sferturile de finală ale Ligii Campionilor.

Echipa la care este legitimat Adrian Mutu, Fiorentina, are în această seară şansa să salveze un sezon nu tocmai reuşit în competiţia internă, printr-o calificare în sferturile de finală ale Ligii Campionilor. Adversara sa, Bayern München, are de partea sa un avantaj minim luat la meciul tur din optimi (2-1) şi faptul că deplasările din Italia îi priesc, drept dovadă fiind categorica victorie obţinută cu 4-1 la Torino, în faţa lui Juve, în decembrie. Fiorentina a uimit însă pe toată lumea în faza grupelor, când pe teren propriu şi-a îngenuncheat toţi adversarii, printre care s-au numărat atât Liverpool, cât şi Lyon.
Cele două formaţii s-au mai întâlnit într-o dublă confruntare şi în 2008, când bavarezii s-au impus la München cu 3-0 (Klose, Bastian Schweinsteiger şi Zé Roberto) şi au remizat în retur la Florenţa (1-1), golul italienilor fiind marcat atunci de Mutu, jucător suspendat temporar pentru dopaj. Confruntarea respectivă s-a jucat la vremea respectivă în faza grupelor Ligii Campionilor.

Nemţii vin fără Contento

Bayern München nu se va putea baza la Florenţa pe serviciile fundaşului Diego Contento. Acesta s-a accidentat la genunchi în meciul jucat sâmbătă în Bundesliga cu FC Köln şi i-au fost aplicate două puncte de sutură. În tur, Contento a evoluat o repriză în meciul cu Fiorentina.
Antrenorul Luis Van Gaal nu-l va putea folosi nici pe apărătorul argentinian Martin Demichelis, iar în aceste condiţii tânărul austriac de 17 ani, David Alaba, sau croatul Danijel Pranjic ar putea fi titulari. Tehnicianul îl va avea, în schimb, la dispoziţie pe compatriotul său, Arjen Robben, mijlocaşul revenind la antrenamente după ce a fost răcit.
Arena „Artemio Franchi“ din Florenţa va fi plină la meciul din această seară, toate biletele puse în vânzare fiind vândute, iar în tribune vor fi prezenţi şi 2.830 de suporteri germani.

Arsenal se duelează
cu Porto

Altă întâlnire care are ca miză calificarea în sferturile Ligii Campionilor se va juca, tot astăzi, pe stadionul „Emirates“ din Londra, unde Arsenal va înfrunta pe FC Porto, meciul pornind de la scorul de 1-2 înregistrat în prima manşă, în Portugalia. Lusitanii nici nu vor să se gândească la ultima lor deplasare pe terenul lui Arsenal, consemnată în sezonul 2008/2009, când au plecat învinşi cu 4-0. Au marcat atunci pentru „tunari“ Robin van Persie şi Emmanuel Adebayor, fiecare câte două goluri. Practic, odată cu disputarea partidei respective, FC Porto a ajuns la un total de 13 meciuri jucate pe tărâm britanic în care nu a reuşit să câştige.
Arsenal ar putea fi privată în această seară de cel mai bun mijlocaş al ei, Cesc Fabregas, spaniolul devenind incert după accidentarea suferită în ultimul meci de campionat, jucat sâmbătă cu Burnley (3-1).

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

5 COMENTARII