14.2 C
Craiova
joi, 16 mai, 2024
Știri de ultima orăSport„Il Luce“ şi-a propus campionatul şi Cupa Ucrainei

„Il Luce“ şi-a propus campionatul şi Cupa Ucrainei

Echipa antrenată de Mircea Lucescu, Şahtior Doneţk, a ratat, săptămâna trecută, calificarea în optimile Ligii Europa, după ce a terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat pe teren propriu cu formaţia engleză Fulham, în manşa secundă a 16-imilor. În tur, englezii s-au impus cu 2-1. Acest eşec i-a determinat pe cei de la Şahtior să-şi schimbe obiectivele, ei vizând câştigarea campionatului şi a Cupei Ucrainei. „Trebuie să câştigăm fiecare meci. Aceasta e sarcina noastră. Este greu să planifici ceva în fotbal. În cazul în care evoluam contra formaţiei Fulham în luna ianuarie, când au avut o pasă proastă, am fi câştigat uşor duelul cu ei. După cinci victorii succesive cred că le-a revenit încrederea, iar acest lucru s-a văzut în rezultatele pe care le-au obţinut. Totuşi, din această dispută am rămas cu avantajul statisticii, atât din meciul de la Londra, cât şi de pe teren propriu. Am avut avantaj şi la posesia mingii, dar şi la alte capitole: 17-0 la lovituri de colţ, mai multe şuturi la poartă şi altele… I-am depăşit cu mult, însă, din păcate, nu s-a calificat echipa care a meritat, ci cea norocoasă. Sunt sigur că Şahtior ar fi putut ajunge departe în Liga Europa. Am fi putut ajunge chiar şi în finală. Preocuparea noastră principală este acum să câştigăm campionatul şi Cupa Ucrainei“, a spus „Il Luce“.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS