19.4 C
Craiova
marți, 14 mai, 2024
Știri de ultima orăSportObligaţi să-i bată pe „gladiatori“

Obligaţi să-i bată pe „gladiatori“

Baschetbaliştii de la SCM-U Craiova au programat sâmbătă, de la ora 18.00, un meci foarte important, în Sala Sporturilor „Ion Constantinescu“ urmând să vină o contracandidată în lupta pentru evitarea retrogradării, Gladiator Cluj-Napoca. Conform calculelor oficialilor olteni, jocul, contând pentru runda a 23-a, trebuie neapărat câştigat pentru ca Bassett şi colegii săi să încheie sezonul regulat pe locul 14.
„Întâlnim o formaţie care la fel ca şi noi luptă pentru a scăpa de retrogradare. Nu avem altă variantă decât victoria. Încă avem etape de jucat acasă. Este adevărat, sunt meciuri grele, dar dacă vom reuşi să ne impunem ori cu Târgu Mureş, ori cu Otopeni şi bineînţeles cu Gladiator şi CSM Bucureşti, la finalul sezonului regulat vom urca pe locul 14“, crede Paul Nicolae, antrenorul SCM-U Craiova. Înaintea acestei partide, SCM-U ocupa locul 15 (21 de meciuri, trei victorii, 18 înfrângeri, 24 de puncte), iar ardelenii se aflau pe locul 14 (20 de meciuri jucate, cinci victorii, 15 înfrângeri, 25 de puncte). Nou-promovata Gladiator Cluj, echipă condusă de antrenorul-jucător Bruno Roschnafsky, a pus probleme multor adversare, deoarece practică un joc rapid. Pentru SCM-U ar putea debuta în meciul cu Gladiator jucătorul sârb Dusan Milicic, transferat de olteni în această săptămână pentru a suplini absenţa lui Matic, care are piciorul în ghips şi va fi indisponibil câteva săptămâni. Milicic are 30 de ani, măsoară 2.01 m şi poate juca pe posturile 2 şi 3.

Fetele caută prima
victorie la Sf. Gheorghe

Echipa feminină de baschet SCM-CSS Craiova va juca, tot sâmbătă, în deplasare cu LMK BC Sepsi Sfântu Gheorghe, în etapa a treia din grupa A1 valorică a Diviziei A. Cu două înfrângeri înregistrate în această fază a competiţiei, baschetbalistele craiovene speră la o victorie în partida de la Sfântu Gheorghe. „Mergem să ne jucăm şansa. Nu avem nici o indisponibilitate. Echipa din Sfântu Gheorghe are, poate, cel mai omogen şi redutabil „cinci“ de start. Totuşi, este o partidă la care, dacă ne facem jocul, putem să câştigăm“, a spus înainte de plecare antrenorul de la SCM-CSS, Liviu Manea.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

3 COMENTARII