14.7 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportGică Popescu nu candidează

Gică Popescu nu candidează

Fostul jucător al Universităţii, internaţionalul Gică Popescu, a anunţat că nu va candida la preşedinţia Federaţiei Române de Fotbal. „Vă anunţ protestul meu la tot ceea ce se întâmplă în fotbalul românesc prin neprezentarea la alegerile din 25 ianuarie 2010. Pentru a câştiga aceste alegeri, aş avea nevoie să merg să discut cu oamenii de fotbal. Nu am timp să discut cu toţi să-mi înţeleagă programul. E vorba de lucruri foarte serioase. Mai bine o renunţare acceptabilă decât compromisuri de neacceptat. Acum cinci ani, pentru cele 102 voturi, am avut nevoie de trei săptămâni, am discutat cu toţi oamenii din fotbal, voturi care pentru mine au fost mult mai valoroase decât cele ale lui Mircea Sandu“, a anunţat Popescu.
„Baciul“ nu a ezitat să-i atace pe actualii conducători ai fotbalului românesc, adăugând: „Mircea Sandu a făcut o promisiune în campania precedentă că va contracta o firmă americană pentru a construi stadioane de fotbal. Acum văd că se construieşte doar un stadion, care este meritul autorităţilor, nu al federaţiei. Dumitru Dragomir ar fi trebuit să mă sune şi să-mi spună că ar fi bine să nu candidez, nu să-mi dea sfaturi în mod public. Nu este în măsură să-mi dea sfaturi. Dacă Dragomir mi-a spus să stau trei ani pe lângă actualul preşedinte pentru a învăţa, eu îl întreb ce să învăţ? Cum să dai cea mai aberantă decizie din fotbal, cum ar fi aceea că un contract de muncă se poate lua unilateral sau cum să faci ping-pong cu comisiile? Nu am pe cine să susţin. Toţi ceilalţi contracandidaţi mi se par inexistenţi“. În ziua alegerilor la FRF, Gică Popescu are alte planuri, urmând să joace într-un meci caritabil organizat la Lisabona sub egida Organizaţiei Naţiunilor Unite, la care mai sunt invitaţi Gheorghe Hagi, Zinedine Zidane şi Ronaldo.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

4 COMENTARII