19.8 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportUnirea vrea în istorie

Unirea vrea în istorie

VfB Stuttgart – Unirea
Stadion
„Gottliebdaimler“, astăzi, ora 21.45 (TVR 1).
Formaţii probabile:
Stuttgart:
Lehmann – Trasch, Tasci, Delpierre, Magnin – Kuzmanovic – Hitzlsperger, Rudy, Hleb – Cacau, Schieber. Antrenor: Christian Gross.
Unirea Urziceni: Arlauskis – Galamaz, Maftei, Mehmedovic – Bordeanu, Ricardo, Apostol, Brandan – Varga, S. Frunză – Bilaşco. Antrenor: Dan Petrescu.
Va arbitra: Victor Kassai (Ungaria).

Ialomiţenii au făcut o figură frumoasă în Liga Campionilor, iar astăzi, la Stuttgart, vor să forţeze chiar calificarea în optimile de finală, în premieră pentru o echipă românească.

Unirea Urziceni va disputa în această seară cel mai important meci din istoria ei. Ialomiţenii, conduşi de pe bancă de Dan Petrescu, îşi vor disputa în deplasarea cu Stuttgart calificarea în optimile de finală ale Ligii Campionilor şi pot trece de grupe în cazul în care nu vor pierde. Unirea va deveni prima formaţie de la noi din ţară care trece de faza grupelor Ligii Campionilor. Nemţii au şase puncte în Grupa G a competiţiei, cu două mai puţine decât Unirea, dar în campionat au un parcurs dezastruos, ocupând locul 16. Acesta este şi motivul pentru care antrenorul Markus Babbel a fost înlocuit în urmă cu trei zile cu Christian Gross. Indiferent de rezultatul de la Stuttgart, Unirea va rămâne revelaţia acestei ediţii a Ligii Campionilor, având asigurat şi un loc în „primăvara europeană“, în 16-imile Ligii Europa.

Galamaz: Vom folosi forţa grupului

Căpitanul Unirii Urziceni, George Galamaz, a declarat, într-o sesiune de chat organizată pe site-ul oficial al UEFA, că se aşteaptă ca ultimul meci din grupă, cel cu VfB Stuttgart, să fie şi cel mai dificil şi susţine că ialomiţenii se vor baza pe forţa grupului.
„La Unirea suntem ca într-o familie, suntem foarte apropiaţi, nu numai pe teren sau în vestiar. Ne întâlnim în oraş cu familiile, avem relaţii bune şi formăm un grup puternic. Nu avem vedete în echipă, aşa că ne folosim de forţa grupului în faţa adversarilor. Cred că în fotbalul românesc nu mai există o apropiere atât de mare între jucători, oficiali şi antrenor“, a spus George Galamaz.
Fundaşul a adăugat că toţi colegii săi au fost foarte fericiţi că au ajuns în grupele Ligii Campionilor şi susţine că evoluţia lor a întrecut chiar şi propriile aşteptări. „După remiza cu Stuttgart ne-am gândit că putem termina pe locul trei, apoi a venit victoria cu Rangers, la Glasgow, aşa că toată lumea a spus că putem termina chiar pe locul secund. Acum am ajuns în situaţia de a mai avea nevoie de un punct pentru a ne califica“, a afirmat jucătorul.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS