7 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportProbleme financiare la CSM Vâlcea

Probleme financiare la CSM Vâlcea

Tehnicianul de la CSM, Alin Artimon, şi-a făcut planul pentru finalul acestui tur de campionat şi vrea punctaj maxim în ultimele două etape. „Ne-am dorit mult victoria cu CFR Craiova, dar am obţinut numai un rezultat de egalitate. Având în vedere că în minutul 5 era deja 0-2, se poate spune că am câştigat un punct, nu că am pierdut două. Au fost meciuri în care am început de la 0-1, acum am fost şi mai rău. A fost bine că am egalat până la pauză. Asta le-am şi spus elevilor mei la pauză, a venit Moş Crăciun pentru Craiova, dar puteam să jucăm atent şi să ne impunem în repriza a doua. Nu a fost cum mi-am dorit. Băieţii s-au grăbit şi au trecut peste faza de construcţie. Au apelat la mingi înalte, spre cele două vârfuri, or, nu acesta este jocul pe care îl exersăm la antrenamente. Este foarte important să câştigăm cele două meciuri pe care le mai avem în acest tur de campionat. Eu cred că se poate îndeplini acest obiectiv şi putem avea mai multă linişte în pauza competiţională“, a spus antrenorul din Zăvoi. Artimon a explicat şi de unde vine nervozitatea din teren a unora dintre elevii săi: „Nu există tensiuni între fotbalişti, nici între fotbalişti şi antrenori şi nici între fotbalişti, antrenori şi conducerea administrativă. Tensiunea vine din cauza problemelor financiare, care încă nu sunt rezolvate“.

„Vreau în primele opt“

Antrenorul de la CFR Craiova, Jerry Gane, a declarat că nu se gândeşte la retrogradare în acest campionat. „Este adevărat că obiectivul propus de noi este evitarea retrogradării. Este şi normal având în vedere că am promovat din Liga a III-a. Eu nu mă gândesc la retrogradare. Vreau să terminăm în primele opt echipe ale seriei“, a spus fostul fotbalist al Universităţii Craiova.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS