14.7 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportAlegerile AJF Dolj, pe 19 decembrie

Alegerile AJF Dolj, pe 19 decembrie

În urma întrunirii de ieri a Biroului Executiv al Asociaţiei Judeţene de Fotbal Dolj, s-a stabilit ca Adunarea Generală Ordinară de alegeri să aibă loc pe 19 decembrie 2009, de la ora 11.00, în Aula Facultăţii de Electrotehnică Craiova. În comunicatul emis de AJF Dolj sunt prezentate şi condiţiile de participare pentru posturile de preşedinte, vicepreşedinte şi noul Birou Executiv al acestui for. „Condiţiile de participare, conform statutului AJF Dolj, aprobat prin hotărâre judecătorească în februarie 1991, prevăd următoarele: să fie absolvenţi (licenţiaţi) ai unor instituţii de învăţământ superior – cursuri cu durata de minimum patru ani; să aibă cunoştinţe de management sportiv, să cunoască regulamentele AJF, FRF şi pe cele ale FIFA, UEFA şi să aibă o vechime efectivă de minimum patru ani (un mandat) în domeniul conducerii şi organizării activităţii fotbalistice la nivelul FRF, LPF, AJF sau în cadrul cluburilor sau asociaţiilor sportive, ca membrii de conducere ale acestora; să aibă cetăţenie română“, se arată în comunicatul AJF, specificându-se că termenul-limită de depunere a dosarelor este 4 decembrie, ora 12.00, la secretariatul AJF Dolj, iar votul va fi în tandem, preşedintele şi vicepreşedintele fiind pe acelaşi buletin de vot.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS