14.7 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportVictorie preţioasă pentru Gane

Victorie preţioasă pentru Gane

Gaz Metan CFR Craiova a obţinut primele trei puncte în Liga a II-a, învingând cu 3-2 în deplasare pe Arieşu Turda, echipă care în sezonul trecut a pierdut doar două meciuri acasă, cu CSM Vâlcea şi promovata Internaţional Curtea de Argeş.

Craiovenii au avut un debut de partidă cum nici nu visau. În trei minute au înscris de două ori, prin Pătrană (’7) şi Trifu (’10), în minutul 10 având deja un avantaj aparent liniştitor pe tabela de marcaj. Primul gol l-a avut la origini pe Laurenţiu Preda, care a bătut bine un corner, iar Pătrană a punctat. Apoi, Trifu a majorat diferenţa după o neatenţie a portarului Szasz. Jocul se putea întoarce împotriva oltenilor, care au cedat presiunii gazdelor şi au primit gol în minutul 35, când Vulpescu a fost învins de Panaitescu. Portarul craiovean a fost salvat de bară în minutul 44, Hardău trecând pe lângă egalare la un penalti acordat uşor gazdelor. Ardelenii nu au mai ratat ţinta în minutul 52, când Anghel a înscris cu capul. Simţind că pierd victoria printre degete, elevii lui Jerry Gane s-au concentrat mai mult la joc şi au reuşit să speculeze foarte bine ieşirile din defensivă ale gazdelor, preocupate să marcheze al treilea gol. Acesta a căzut însă în poarta Turdei, după un contraatac craiovean la care Sorinel Chivu a centrat, iar Trifu (’77) a marcat cu capul din zece metri.
Antrenorul craiovenilor, Jerry Gane, a salutat victoria echipei sale, dar a recunoscut că a avut şi motive de îngrijorare la acest meci. „Mă bucură faptul că am obţinut prima victorie cu mine pe banca tehnică. Tot ceea ce nu am reuşit în prima etapă pe teren propriu am obţinut la Turda, aşa cum am anticipat, chiar dacă am întâlnit o echipă care cedează greu puncte pe terenul propriu. Am început bine jocul, am reuşit încă din primele zece minute să înscriem două goluri, apoi am căzut inexplicabil, fond pe care gazdele au reuşit să restabilească egalitatea. Mai mult, au ratat un penalti, cu care se puteau distanţa. Nu comentez arbitrajul, chiar dacă au fost câteva faze controversate, în special la penaltiul acordat gazdelor“, a spus Gane.

Artimon revine în Zăvoi!

CSM Râmnicu Vâlcea a zdrobit cu 6-1 (3-0) pe nou-promovata Fortuna Covaci, în primul meci oficial al echipei din Zăvoi din acest sezon. Pentru olteni au punctat Goge (’24), Boroiban (’31), Roman (’44, ’74), R. Dobre (’47, ’49), golul de onoare al timişorenilor fiind reuşit de Steop (’75). Galeria vâlceană a scandat îndelung numele antrenorului Artimon, iar jucătorii i-au dedicat reuşita. Antrenorul Alin Artimon a fost atât de fericit după succesul vâlcenilor, încât a uitat de problemele pe care le-a avut cu oficialii clubului din Zăvoi, pe care l-a părăsit săptămâna trecută din cauza unor neînţelegeri financiare. Artimon a acceptat să revină la Râmnicu Vâlcea, unde este îndrăgit atât de jucători, cât şi de fani. „Am vorbit la telefon cu Alin şi el revine de mâine (astăzi – n.r.) la antrenamentele echipei“, a anunţat Florin Verigeanu, şeful clubului vâlcean. „Este adevărat, mă întorc la Vâlcea, acolo este munca mea, sunt convins că vom face o figură frumoasă în acest sezon“, a confirmat şi Artimon. Tehnicianul nu va sta însă pe banca echipei sale miercuri, la Timişoara, în restanţa cu CFR, deoarece mai are de ispăşit trei etape de suspendare după eliminarea cu UTA, din sezonul trecut.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS