21.7 C
Craiova
duminică, 9 iunie, 2024
Știri de ultima orăSportPennetta s-a impus la Los Angeles

Pennetta s-a impus la Los Angeles

Turneul WTA de la Los Angeles, dotat cu premii totale de 700.000 de dolari, a fost câştigat de italianca Flavia Pennetta, care a dispus în ultimul act, scor 6-4, 6-3, de australianca Samantha Stosur, cea care a învins-o în semifinale pe Sorana Cârstea. Dintre cele opt titluri WTA obţinute de italiancă, acesta a fost cel mai important, în timp ce Stosur a pierdut a cincea finală de simplu a carierei. „Cred că serviciul meu a fost foarte bun. Aproape toată săptămâna m-a ajutat mult la punctele importante. Când am fost agresivă, am câştigat punctul. Am fost pregătită să joc această finală“, a afirmat Pennetta.

Del Potro şi-a apărat trofeul la Washington

Argentinianul Juan Martin del Potro a obţinut cel de-al doilea trofeu consecutiv la turneul de la Washington (SUA), după ce a dispus de americanul Andy Roddick cu scorul de 3-6, 7-5, 7-6(6). Sud-americanul este primul tenisman de la Andre Agassi (1998 şi 1999) care şi-a apărat cu succes titlul la Washington. „Sunt foarte fericit că am obţinut un nou titlu. Roddick este într-o condiţie mult mai bună faţă de anul trecut. Şi-a îmbunătăţit jocul foarte mult. L-am bătut, dar diferenţa a fost foarte mică“, a spus Del Potro după meci. De partea cealaltă, Andy Roddick a acuzat căldura, partida jucându-se la ora 14.30, ora locală, însă nu a luat din meritele lui Del Potro.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS