20.6 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportCSM Vâlcea îşi studiază adversarii

CSM Vâlcea îşi studiază adversarii

Artimon pregăteşte foarte atent meciul cu Fortuna Covaci, primul programat în Zăvoi în sezonul 2009/2010.

Tehnicianul de la CSM, Alin Artimon, a început deja să-şi studieze adversarii din primele etape ale campionatului, care începe pe 15 august. Antrenorul timişorean a ales să spioneze prima dată pe Fortuna Covaci, formaţie împotriva căreia vâlcenii vor evolua în etapa a II-a, pe propriul teren. Artimon şi-a trimis secunzii să urmărească partida amicală jucată de Fortuna cu Progresul Gătaia, câştigată de gruparea din Covaci cu scorul de 4-0. „În prima etapă nu se ştie cu cine şi dacă vom juca. Aşa că am decis să strângem informaţii despre Fortuna Covaci, echipă contra căreia vom debuta pe propriul teren în runda a doua. Voi merge şi eu la următorul amical jucat de Fortuna. Este foarte important să pregătim bine primul meci de pe propriul teren“, a spus Alin Artimon.
CSM ar trebui să joace în etapa inaugurală a campionatului viitor în deplasare la Salonta, dar încă nu se ştie dacă Liberty va continua sau nu în Liga a II-a, după ce patronul Marius Vizer a declarat că ar fi tentat să renunţe la finanţare. În plus, aproape toţi fotbaliştii de la formaţia bihoreană sunt în probe la alte echipe din Liga I şi Liga a II-a.

Câju nu acceptă
micşorarea contractului

De la Salonta la CSM a ajuns în această vară şi fundaşul central Mihai Deaconescu, care a reuşit să-l convingă pe Artimon să-l păstreze în lot. Oficialii din Zăvoi sunt nemulţumiţi de randamentul atacanţilor, dar admit că va fi greu de realizat un transfer până la startul campionatului. „E clar că ne-ar mai trebui măcar un atacant. Nu suntem mulţumiţi de modul în care s-au comportat vârfurile în partidele amicale, doar Roman a confirmat. Nu ştiu însă ce mai putem aduce până pe 15 august. Majoritatea fotbaliştilor de valoare şi-au găsit angajamente la alte cluburi“, a declarat Florin Verigeanu.
CSM nu va putea conta în primele etape ale turului nici pe serviciile golgheterului din sezonul trecut, Enache Câju, a cărui recuperare după o accidentare mai veche va mai dura cel puţin două săptămâni. În plus, Câju încă nu a discutat cu vâlcenii o eventuală micşorare a contractului, condiţia pusă de conducători pentru a rămâne la Vâlcea.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS