14.5 C
Craiova
luni, 29 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportMogoşanu dă vina pe atac

Mogoşanu dă vina pe atac

Deşi după amicalul cu Internaţional Curtea de Argeş antrenorul Daniel Mogoşanu (foto) a promis că echipa va arăta altceva la meciul cu Dinamo, sâmbătă seară, jocul prestat de alb-albaştri nu i-a mulţumit pe spectatorii mai exigenţi, care, având în vedere forma în care se află Dinamo, considerau că Ştiinţa ar fi putut obţine victoria. „Cum să baţi pe Dinamo când cei mai buni jucători ai noştri au fost portarul Lung şi fundaşul Dănănae?“, remarca unul dintre fanii craioveni.
Acelaşi lucru l-a remarcat şi selecţionerul Răzvan Lucescu, prezent la meci, care a spus: „Mi-a plăcut Dănănae, iar Silviu Lung a fost extraordinar“.
Oficialii Universităţii s-au declarat însă mulţumiţi de joc, fiind bun şi un punct în acest debut de campionat. „Ne-a lipsit luciditatea în atac. Sper să ne îmbunătăţim jocul, pentru că avem nevoie pe viitor“, a spus Mogoşanu. La rândul său, patronul Universităţii Craiova, Adrian Mititelu, a declarat: „E un rezultat care reflectă jocul din teren. Ştiam că asta se va întâmpla, am anticipat acest joc dificil. Era greu pentru noi să facem faţă, pentru că vrem să dezvoltăm jocul şi facem viaţă uşoară echipelor care stau la cutie şi scapă pe contraatac. În repriza a doua am arătat mult mai bine, iar pentru primul meci oficial pot spune că am avut o prestaţie bună spre foarte bună. Universitatea are potenţial, dar jucătorii încă resimt pregătirea de vară. 0-0 este destul de bun pentru prima etapă, situaţia nu e aşa simplă. Pentru noi e un pas cu dreptul fiindcă nu am pierdut, ne dă speranţe pentru viitor. Dinamo va fi o echipă foarte puternică în acest campionat, se va lupta pentru primele trei-patru locuri“.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

7 COMENTARII