12.8 C
Craiova
joi, 2 mai, 2024
Știri de ultima orăSportFelipe Massa a fentat moartea

Felipe Massa a fentat moartea

Pilotul brazilian al echipei Ferrari, Felipe Massa, s-a lovit puternic de zidul de protecţie în timpul calificărilor pentru MP al Ungariei, cursă care era programată ieri. Pilotul a fost lovit în cap şi la ochiul stâng de o piesă de aproximativ 800 de grame căzută de pe monopostul compatriotului său Rubens Barrichello, de la Brawn GP. A acţionat frâna, dar s-a lovit cu viteză de zidul de protecţie. Echipa medicală i-a acordat primul ajutor, dar acesta a rămas pentru mai multe minute imobilizat în maşină, în timp ce a treia sesiune de calificări a început cu întârziere din cauza accidentului. Din fericire, starea de sănătate a lui Felipe Massa este stabilă după operaţia pe care a suferit-o la câteva minute de la accident, conform unui comunicat emis ieri de scuderia Ferrari: „După ce a fost operat sâmbătă după-amiază, starea lui Felipe Massa rămâne stabilă şi nu au apărut complicaţii în cursul nopţii. El va fi supus unei noi tomografii, în urma căreia medicii vor afla informaţii precise“. Operaţia lui Massa a fost efectuată la Spitalul Militar din Budapesta. Pilotul brazilian a suferit în urma accidentului o fractură a craniului, iar după operaţie a fost indus în comă, o procedură standard, potrivit oficialilor spitalului.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS