19.8 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportAmical cu cel mai vechi club

Amical cu cel mai vechi club

Oficialii olteni au reuşit să stabilească adversarii din partidele amicale pe care elevii lui Daniel Mogoşanu urmează să le susţină în cantonamentul de la Kaprun.

Aseară, după închiderea ediţiei, s-a termina primul amical al Universităţii din acest al doilea stagiu de pregătire din Austria, cu SV Wacker Burghausen, formaţie din Liga a treia germană.
Astăzi, de la ora 19.00, Ştiinţa va întâlni pe Zell am See, iar duminică, oltenii vor participa la un triunghiular cu Lech Poznan şi Ceske Budokvice.
Luni, 13 iulie, Ştiinţa va disputa o partidă de verificare cu formaţia din Liga a IV-a din Anglia Notts County, partidă anunţată şi de presa engleză. Clubul din Nottingham a fost fondat în 1862, fiind cea mai veche grupare profesionistă din lume. Adversara de luni a oltenilor a terminat sezonul trecut pe poziţia a 19-a, din 24 de competitoare. Partida Universitatea – Notts County se va disputa la Bischofshofen, cu începere de la 19.00, ora României.
Marţi, 14 iulie, craiovenii vor întâlni pe Dynamo Ceske Budejovice, formaţie care a terminat pe poziţia a patra în campionatul Cehiei, dar care va juca în Europa League. Conform site-ului oficial al cehilor, partida va avea loc în localitatea Uttendorf, cu începere de la 15.00, ora României.
Pe 15 iulie, Craiova va disputa un amical cu Swindon Town, de la ora 18.00, la Bruck. Pe 16 iulie, Universitatea ar urma să joace cu Ismaily sau varianta 2 – după cum se specifică pe site-ul clubului. Amicalul de lux cu Lazio va avea loc pe 18 iulie, la ora 18.00, la Auronzo di Cadore. Ultima partidă de verificare anunţată este pe 19 iulie, cu G. Furth, ora 17.00, la Kitzbuhel.

Mititelu iertat, Condescu penalizat

Comisia de Disciplină a LPF a respins sesizarea formulată de FRF împotriva finanţatorului Universităţii, Adrian Mititelu, pentru anumite declaraţii ale acestuia la adresa membrilor FRF, îndeosebi cele referitoare la procesul de licenţiere pentru noul sezon competiţional.
Totodată, s-a respins cererea de ratificare a sancţiunii dictate de Universitatea Craiova împotriva antrenorului Ştefan Crişan.
În cazul Dinamo vs. Marin Condescu, comisia LPF l-a sancţionat pe preşedintele echipei Pandurii Târgu Jiu cu interzicerea oricăror activităţi legate de fotbal pe o perioadă de şase luni, aplicându-i o penalitate de 150.000 de lei.

Bornescu, în suspans

Pe agenda de lucru de ieri a Comisiei de Soluţionare a Litigiilor (preşedinte Claudiu Popa) de la Liga  Profesionistă de Fotbal (LPF) s-a aflat şi cazul Bornescu vs. Universitatea Craiova. „Jose“ a depus săptămâna trecută un memoriu prin care solicită să devină jucător liber de contract, susţinând în plângerea înaintată la LPF că Universitatea Craiova ar avea restanţe financiare către el. În urma studierii dosarelor celor două părţi, forul mai sus amintit a decis să amâne verdictul pentru săptămâna viitoare.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

19 COMENTARII