11.4 C
Craiova
miercuri, 29 mai, 2024
Știri de ultima orăSportCristiano Ronaldo, tot mai aproape de Real

Cristiano Ronaldo, tot mai aproape de Real

Presa britanică susţine că portughezul Cristiano Ronaldo va fi transferat în această vară la Real Madrid, în schimbul a 70 de milioane de lire sterline, deşi oficialii spanioli au anunţat că nu există un precontract cu jucătorul formaţiei Manchester United.
„Cristiano Ronaldo vrea să plece de la Manchester United în această vară, transferându-se la Real Madrid în schimbul a 70 de milioane de lire sterline. Ronaldo le-a spus prietenilor şi coechipierilor să uite poveştile cum că va rămâne pe „Old Trafford“. După trei titluri câştigate şi două finale de Liga Campionilor, portughezul simte că a obţinut tot ce era de obţinut cu Manchester United“, a scris prestigiosul tabloid The Sun.
În schimb, clubul Real Madrid a dat publicităţii un comunicat în care dezminte existenţa unui precontract cu Cristiano Ronaldo sau cu gruparea „diavolilor“. „Real Madrid nu a încheiat nici un precontract cu jucătorul Cristiano Ronaldo, cu agentul său sau cu Manchester United“, se arată în comunicatul citat.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS